bat câmpii

(mai mult…)

Acest desen nu are nici o legătură cu textul, dar presupun că toți cei 2 cititori și jumătate s-au obișnuit deja

Într-o dispoziție pentru dubioșenii asiatice, m-am uitat iarăși la Oldboy, un film despre un nene care e răpit și închis 15 ani într-o cameră naiba știe de ce și de către cine, așa că atunci când e eliberat în sfârșit pornește să o caute pe naiba și să se răzbune. Iar în timp ce face asta, tot repetă rânjind sinistru: “Râzi și lumea râde cu tine, plângi și vei plânge singur”, ceea ce din câte știu e un vers dintr-o poezie proastă. (mai mult…)

(Bonus: Mai sus puteți dumneavoastră observa un exercițiu făcut de subsemnata pentru a-și îmbunătăți talentele aproape inexistente, și anume o încercare disperată de a menține un personaj semănând cu el însuși în timp ce e trecut printr-o varietate de expresii. Nu prea știu ce înseamnă “bereft”, i-am acordat doar 2 secunde de gugălit și am găsit “deprived”, așa că am făcut pisicul cu o moacă de drogat în sevraj. Dacă știe cineva mai bine ca mine, îl rog să mă lămurească.)

Aș vrea să încep întâlnirea noastră de astăzi prin a menționa că iubesc cireșele. (mai mult…)

-observaţii la întâmplare despre măreţul eveniment de patinaj artistic Kings on Ice, petrecut duminică seară la patinoarul Mihai Flamaropol şi la care Nadia a asistat împreună cu Ana Whatever-

* Patinatorul elveţian Stephane Lambiel cel drăgălaş, despre care v-am mai povestit aici, ar trebui numit responsabil cu pacea în diverse situaţiuni de conflict diplomatic. Nu numai pentru că provine dintr-o ţară tradiţional neutră. Mi-e greu să cred că ar putea exista cineva în stare să mai nutrească vreun sentiment negativ în prezenţa talentelor lui patinajistice. Dacă Stephane Lambiel s-ar fi născut mai devreme, ar fi putut evita multe nenorociri din istoria lumii, cum ar fi Holocaustul, bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki sau bombardamentele mai puţin atomice care au distrus Dresda. Pe de altă parte, dacă se năştea mai devreme, nu-l mai vedeam eu. Deci mai bine aşa. Îmi pare rău pentru voi, Dresda şi Hiroshima. (mai mult…)

Ora de sport a fost coșmarul vieții mele școlare. Nu eram în stare să alerg. Nu eram în stare să sar. Nu știu, nici în ziua de azi, să fac măcar 1 (una) flotare. M-am ambiționat odată să învăț să arunc la coș, am strigat Evrika, și apoi mi s-a spus că ar mai trebui să știu și alte lucruri ca să pot juca baschet. Poftim?? Duceți-vă-n pisici! Mi-am scos scutire de sport și de atunci am trăit nestingherită de activități sportive. Slavă Domnului că sunt slabă și frumoasă de la natură- dacă silueta mea ar depinde de exercițiu fizic, ar trebui să-mi cumpăr 2 locuri în avion.

Asta nu-nseamnă că nu-mi place să mă uit la alții cum se spetesc în mod sportiv. Am fost la meciuri de fotbal, am jucat la Divizia Fantastică. Țin cu Steaua. Că așa vreau eu, nu vreun mascul din preajma mea (propriul meu tată e rapidist. Pfft). Cred sincer că fotbalul e un sport interesant- că din păcate jucătorii și mai ales fanii lui sunt niște mitocani infecți în proporție de 90% e deja altă mâncare de pește. Îmi place și tenisul, care are avantajul unui procent minim de mitocani infecți. (mai mult…)