bat câmpii

Trei ani de zile a petrecut Nadia în măreaţa instituţie de învăţământ superior Fejesece. Aici, a iubit, a urât, a fost veselă şi tristă, toate acestea nefiind doar metafore şi figuri de stil, vă asigur. Uneori, de multe ori, de fapt, a regretat că s-a dus acolo. Cu ce-a rămas, nu poate spune exact.

Dar, dar! Nadia e o persoană curajoasă! Care nu se teme de schimbări! Şi, pentru masterat, a ales o altă instituţie de învăţământ superior pe care să o înj…asta…frecventeze. Enter Senesepea. Pentru că n-a fost decât de vreo 2 ori pe la Senesepea pân acu şi nu poate spune cine ştie ce despre ea, eroina noastră, adică eu, va face o comparaţie între primele impresii generate de cele două facultăţi. (mai mult…)

Relaţia mea de trei ani de zile cu FJSC – scurtă, dar destul de năbădăioasă-  se încheie în mod complet nedureros atât pentru facultate cât şi pentru mine.  Am luat 8,60 la examenul de licenţă, a-doua-cea-mai-mare-notă din seria Jurnalism model Bologna (oamenii de la Relaţii Publice au avut multe note mari. Încep să înţeleg tâlcul opţiunilor din ciclul “mergem la secţia PR: o urâm pe Cristina Coman, dar licenţa e uşoară”.)

Nu e rău.  Maică-mea e probabil de altă părere, nici măcar nu a zâmbit când i-am spus. Acum na, sigur că licenţiaţii de la alte facultăţi au note mai frumoase, dar Fejesece e un loc unic, probabil printre puţinele unde cu şapte şi ceva la admitere prinzi un loc la buget printre primii, de ce ar fi licenţa diferită? E un opt şi jumate şi un pic muncit. Felicitări mie.

Adio, FJSC,  să ne revedem când mi-oi vedea ceafa fără oglindă.

…De fapt, să nu zic vorbă mare, că poate mă trezesc că mi se învârte capul 180 de grade ca în Exorcistul.

Pentru că am găsit în manualul de radio  “s-a inventat farfuria care se spală singură” ca exemplu de ştire de fapt divers, mi-am petrecut o zi întreagă imaginându-mi următoarea arătare:

La 3 dimineaţa înainte de licenţă, în stare de zombie după 4 zile de insomnie oribilă, desenez o farfurie care se spală singură. Mda.

Apoi m-am apucat să mă informez despre alegerile prezidenţiale din 2000 pentru un subiect despre efectele mass-media şi am dat de un documentar despre campania de atunci, care mi-a ştanţat pe creier următoarea melodie marca PDSR:
Împreună am pornit, mergem împreună
Pentru-al nostru candidat vom veni la urnă!
Patru ani de-acu-nainte Iliescu preşedinte
Noi vă vreeem, vă votăm!
Iliescu preşedinte patru ani de-acu-nainte
Pentru noooi, pentru voi.
Este oribil, nu mai reuşesc să scap de acest cântecel, pe lângă care spotul hip hop al lui Stolojan („Sunt preşedintele de care ţara are nevoie acum! Exact! Sunt preşedintele de care ţara are nevoie acum!”) se poate numi un eşec muzical. Al lui nea Nelu e vesel, catchy, obsedant, sinistru. Ce e mai oribil e că nu-l suport pe Iliescu. Şi totuşi, toată ziua de ieri mi-au cântat şi dansat în cap un cor de brioşe vesele (ca în episodul „The Muffin King” din Laboratorul lui Dexter) care închină imnuri lui Ilich. Poate o fi şi din cauza lipsei de somn, la cote record în zilele astea, de-am crezut c-o iau razna. Povestea un nene pe net că a stat treaz cinci zile încontinuu şi printr-a patra zi vedea avioane în copaci pe stradă. Eu n-am ajuns chiar la o asemenea performanţă, ce-i drept.

În fine. Mâine…adică azi, că e deja trecut de 12: momentul adevărului. Examenul de licenţă. Nu ţin neapărat să iau cine ştie ce notă, dar nici nu vreau să mă înec ca etnicul rrom la mal.
Mă simt bătrână. Is there life after college? Şi vreau să zic viaţă adevărată, nu ca-n teoria lui Dănuţ din La Medeleni: vine un om mare care ia locul lui Dănuţ, arată ca el, pretinde că e el, dar nu mai e, iar despre Dănuţ nu ştie nimeni unde dracu s-a dus.

Împreună am pornit, mergem împreună! Pentru-al nostru candidat vom veni la urnă!

În deschidere: more  Adobe Illustrator stuff. Pentru Illustration Friday, tema: Hierarchy. Deja detest Illustrator. Desenatul ăsta vectorial în general mi se pare oribil şi fără suflet.

-ultima însemnare despre Fejesece…-
…asta în cazul în care scap cu bine de părţile dezgustătoare care urmează (sesiune şi licenţă) şi despre care nu am nici un entuziasm să vorbesc. (mai mult…)

Mai e puţin, foarte puţin şi voi încheia definitiv conturile cu Fejesece, asta dacă fac totul cum trebuie, iau licenţa şi nu mă păleşte damblaua să urmez şi vreun masterat p-acilea, ceea ce nu cred. Şi, nu ştiu de ce, mă simt niţeluş cuprinsă de panică. De fapt, ştiu de ce.
* pentru că I don’t have a job şi e criză economică;
* pentru că nici măcar nu ştiu ce job vreau şi pot, sau dacă vreau vreunul (parte din mine crede că vocaţia mea e să fiu meduză, sau orice altă creatură gelatinoasă), şi în general ce caut eu în viaţa mea, în timp ce toţi colegii mei par să-şi fi apucat deja de un picior bucata din câmpul muncii care li se potriveşte;
* pentru că asta e ultima transformare, următoarea e la pensie;

(mai mult…)

[audio http://dl2.musicwebtown.com/buburuza/playlists/244573/2165311.mp3]

Ceea ce se aude este tema mea pentru seminarul de radio, înregistrată la ora 4 şi jumătate dimineaţa. Aveam de făcut 3 minute din emisiunea cu titlul “De vorbă cu Moş Crăciun”, şi am lăsat pe ultima zi când mai aveam doar insomnia, persoana mea şi nici un copil sau Moş Crăciun. Fundal sonor: tanti Eartha Kitt, recent decedată.

Comentariu de la Dragoş Ariciul: “Dragoş are bineînţeles ceva de comentat…”