bat câmpii

Ambalajul unei minunate piese de mobilier achiziționate de mama Nadiei în Anno Domini 2009

Greetings and salutations, visitor. You have entered The Zone where normal things don’t happen very often. It is called NadiaLand. Mai nou, la mine în baie, când dai drumul la apa de la chiuvetă, se umple CADA. Apa curge ÎN SUS din gaura de scurgere și umple cada. N-am mai văzut așa ceva de când sunt.

În timp ce maică-mea se uită la noul ei serial preferat, Zeke și Luther de pe Disney Channel (care nu e la fel de prost ca Hannah Montana, dar asta nu înseamnă prea mult), să trecem la lucrurile serioase pe care le face toată lumea, adică bilanțuri de sfârșit de an. Asta dacă tot am ratat momentul unei scrisori pentru Moș Crăciun, alt lucru pe care îl face toată lumea. Dar m-am gândit că bietul babalâc n-o mai avea timp și de mine cu atâția indivizi care îi cer să preschimbe apa în vin. (mai mult…)

1. Ieri am văzut un film franțuzesc de artă, în cadrul festivalului filmului francez. Rezumat. O blondă drăguță lovește cu mașina un bursuc. Apoi o opresc niște tipi care împușcă niște tipe și vor să o împuște și pe ea. Ea fuge. Ajunge la o casă unde o babă stă în pat și vorbește cu un șobolan. Baba îi spune blondei că are țâțele mici și apoi moare. Blonda iese în curte și îi zice unui băiat drăguț: „Mă-ta e moartă”. Băiatul și soră-sa se duc repede să vadă ce și cum și apoi soră-sa își descheie bluza, se șterge cu vată pe țâțe și îi dă babei să sugă. NU GLUMESC. Baba învie. „Ce dracu se întâmplă aicea?” întreabă blonda și exact atunci îi cad chiloții. (mai mult…)

Mulțumită Observatorului Astronomic București, m-am hotărât ce vreau de la viață!

Nu să fiu bogată. Nu să găsesc tinerețea fără bătrânețe, viața fără de moarte și salățile din grădina ursului. Nu să construiesc ceva mai măreț decât Casa Poporului și turnul din Pisa. Pe planeta Mercur, toate craterele sunt botezate după artiști, scriitori și alți oameni deștepți. Avem și noi românii unul: Eminescu. Vreau un crater pe altă planetă cu numele meu. Da, ambițiile mele se află într-o groapă, dacă tot nu pot să fiu un vârf. Dar nu e o ambiție mai ridicolă decât oricare alta, decât, să spunem, aia standard în care plantezi un copac, faci un copil și zidești o casă. Căci efectul pe termen lung e același, dar măcar sună mai romanticos. (mai mult…)

Ce urmează e complet neinteresant și se constituie mai mult într-un dialog interior exteriorizat în lipsă de interlocutor, în care Nadia e plictisitor de ne-amuzantă, ne-ironică și abandonează pentru câteva momente sindromul Peter Pan ca să-și pună niște întrebări de om mare.

Mi-e destul de clar, după o lună, că Nu vreau să continui minunatul masterat la care sunt înscrisă. Singurul lui avantaj e că e nu mă costă nimic și că am o legitimație cu care capăt diverse reduceri încoace și încolo. În rest… e plictisitor până la Dumnezeu și înapoi, materiile sunt neinteresante, profesorii nu știu engleză, deși teoretic e un program cu predare în engleză. Mă duc acolo cu același interes cu care m-aș duce să văd niște maimuțe puricându-se, sau, și mai rău, un maraton complet Stăpânul Inelelor, cu toate cele trei filme plus comentariul de pe DVD al lui Peter Jackson. (mai mult…)

(Din notițele unei masterande)

Cursurile masterului pe care îl urmează eroina noastră sunt atât de fascinante, încât ce-și notează ea la ore arată cam așa: