bat câmpii

Nu cred că am mai spus până acum, dar îmi place unde lucrez de când lucrez. Și îmi plac și discuțiile de la locul de muncă, de cele mai multe ori extrem de foarte simpatice și amuzante chiar și pentru puterea de înțelegere a Nadiei, pe care Nadie un nene a caracterizat-o drept un luptător de gherilă încruntat care stă într-o grotă și trage în tot ce mișcă.

Iată însă că azi am auzit o conversație cu următorul conținut: „Din ceas dedus, adâncul acestei calme creste, intrată prin oglindă în mântuit azur, tăind pe înecarea cirezilor agreste, în grupurile apei, un joc secund, mai pur. Nadir latent! Poetul ridică însumarea de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi și cântec istovește ascuns cum numai marea meduzele când plimbă sub clopotele verzi. Chanel, Dior.” (mai mult…)

Ce urmează e complet neinteresant și se constituie mai mult într-un dialog interior exteriorizat în lipsă de interlocutor, în care Nadia e plictisitor de ne-amuzantă, ne-ironică și abandonează pentru câteva momente sindromul Peter Pan ca să-și pună niște întrebări de om mare.

Mi-e destul de clar, după o lună, că Nu vreau să continui minunatul masterat la care sunt înscrisă. Singurul lui avantaj e că e nu mă costă nimic și că am o legitimație cu care capăt diverse reduceri încoace și încolo. În rest… e plictisitor până la Dumnezeu și înapoi, materiile sunt neinteresante, profesorii nu știu engleză, deși teoretic e un program cu predare în engleză. Mă duc acolo cu același interes cu care m-aș duce să văd niște maimuțe puricându-se, sau, și mai rău, un maraton complet Stăpânul Inelelor, cu toate cele trei filme plus comentariul de pe DVD al lui Peter Jackson. (mai mult…)

Nu sunt un animal social priceput. Trebuie să văd toată afacerea ca pe o hartă, după modelul cu ţara imaginară. Imediat ce cunosc un nou specimen uman, trebuie să îl explorez şi cartografiez în cât mai puţini paşi, ca să-l pot pune repejor pe hartă la altitudinea potrivită cu inteligenţa lui -fie pe-un munte, fie într-o groapă-, într-o zonă climatică potrivită cu temperatura personalităţii lui, plină de forme de viaţă animale şi vegetale adecvate sau, din contră, un pustiu potrivit cu corazonul lui. Şi, ce e mai important, la distanţa potrivită faţă de mine. (mai mult…)

Îmi albeşte părul. Asta poate fi de bine dintr-un anumit punct de vedere. Am tot citit şi văzut în filme despre criza femeii care, aflată la o anumită vârstă când nu mai e o tinerică dar nici bătrână nu e, se uită în oglindă, îşi vede primele fire albe şi începe să plângă deznădăjduită că i s-a dus viaţa şi că tinereţea e trecătoare şi că omul e muritor (lucru de care pare-se că ea, mai ignorantă din fire, n-avusese habar până atunci). Ei, eu am depăşit această etapă pe la şaptesprezece ani, ce se mai poate întâmpla? Acum, deşi mai sunt, încă, o tinerică (sunt, nu? sunt, nu?), firele albe se înmulţesc într-o veselie şi strălucesc tare drăguţe şi argintii la soare, totuşi, parcă nu se hotărăsc nici să se înmulţească decisiv, ca să fiu şi eu cul şi deosebită cu adevărat- o fetişcană cu faţă de copil şi păr alb, ca în anime-uri-, nici nu se resemnează să rămână neobservate. În rarele ocazii când calc pe la coafor, tanti-care-tunde se miră de asemenea minunăţie ca primii europeni în Africa de o girafă: “Iiii! Ia uite! Îţi albeşte părul! Incrediiibiiil! Câţi ani ai?” Înainte să fie adusă problema în discuţie: nu, nici nu mă gândesc să mă vopsesc. (mai mult…)

improvizaţii pe tema: „puteri supranaturale cu care să ucid lumea de la distanţă”

Ura e sigură. Nu putem fi siguri că iubirea există, şi dacă există, când e şi când nu e, dar ura e reală şi palpabilă. Ştii sigur că vrei să-l vezi pe X jupuit de viu şi devorat de furnici carnivore în timp ce-i cântă Marinela Niţu O sole mio, nu trebuie să-ţi sondezi psihicul şi să-ţi pui întrebări existenţiale pentru asta. E de durată. Mult mai de durată decât un sentiment d’ăla care-i de bine. Are şanse mai mari de reciprocitate şi e mult mai puţin pretenţioasă- poţi urî pe cineva indiferent dacă s-a dovedit demn de acest sentiment sau nu, uneori ajunge pur şi simplu să existe. E cea mai apropiată chestie de o pasiune arzătoare pe care o poţi avea, practic the next best thing, luând în considerare că 90% din populaţia planetei posedă existenţe de peşti morţi lipsite total de orice urmă de pasiune. Ura are un ideal clar. Să-i meargă cât mai de-a-ndoaselea ăluia pe care-l deteşti. (mai mult…)

Astăzi se împlinesc fix doi ani de când Nadia bate câmpii (la început, îi bătea pe Yahoo 360). Ingrediente: 2 părţi frustrare, 1 parte desene naive. (mai mult…)