bat câmpii

Un restaurant fast-food din București. Nadia, care își permite să mănânce de la fast-food, pentru că e slabă ca un prizonier de la Auschwitz, își ia tava de pe tejghea și vrea să se ducă la masă. În timpul acestei proceduri, îi pică ziarul din mână. Un băiat care stătea la coada de alături, fără semne distinctive și îmbrăcat semi-trendinez, observă.

Băiatul: Vezi că ți-a căzut ziarul.

Nadia (îl ridică): Mulțumesc.

(pauză)

Băiatul (vine după Nadia): Să-ți fie rușine.

Nadia: Poftim?

Băiatul: Să-ți fie rușine!

Nadia: Că mi-a căzut ziarul? (mai mult…)

-a story of bromance-

București, metrou, magistrala 1. Nadia stă lângă un băiețel. Băiețelul, pe care îl vom denumi, deși apare primul în poveste, Celălalt Băiețel, e foarte slab și așa de palid încât pare transparent; i se vede clar desenul verde de vene de sub față. Lângă el, mama lui.

La o stație, se suie alt băiețel, însoțit de o ceată întreagă de copii, băieți și fetițe, și de, probabil, mama lui. Celălalt Băiețel tresare.

-Robert! Robert!…Mama! Uite! E Robert!

-Cine? zice maică-sa.

- ROBERT, mama! (strigă) Robert! Robert! (mai mult…)

Locul: tramvaiul 41. Personaje: Nadia, doi moldoveni de vreo 18 ani, ochelariști și îmbrăcați hipsterește, care stau lângă ea. Cum și-a dat seama Nadia doar uitându-se la ei că sunt moldoveni? Păi, nu și-a dat seama. Dar apoi ei au deschis gura și-au vorbit.

Moldovean 1: Tu ti-ai gândit șie vrei die Crășiun?

Moldovean 2: Ieu m-am gândit. O să-mi fac singur un cadou! Da nu-ți zic, o să tie supieri pie minie șî o să înșierși să mă fași să mă răzgândiesc.

Moldovean 1: Hai bă, spunie-mi, șie e așa siecret…

Moldovean 2: Nu pot să spun.

Moldovean 1: Hai bă…Hai bă, zi. (mai mult…)

Ăă. Nu neapărat acum. Dar în cele din urmă, clar. În maxim șapte-opt zeci de ani.

În vremurile imemoriale când se potcovea puricele cu nouăzeci și nouă de ocale de fier, orice femeie care avea o mâță era vrăjitoare și Pământul era centrul sistemului solar, sus-numitul purice transmitea o boală cu denumirea prietenoasă și simpatică de Ciuma Neagră. Iar oamenii se apărau de această boală îmbrăcându-se cam așa:

(mai mult…)

Urmează limbaj naşpa şi frustrare extremă şi ofensatoare, mimozele şi intelectualii obosiţi să citească altceva, de exemplu revista Avantaje.
După aproximativ o lună în care m-am bucurat de o dispoziţie neobişnuit de bună, iată că mă întorc brusc la starea mea naturală, unde starea naturală e una de iritare maximă (aia depresivă era o anomalie la fel de mare ca şi buna dispoziţie- eu sunt mai mult maniacă decât depresivă). Şi mi-am dat seama că n-am mai făcut de mult o listă cu ce mă enervează. (mai mult…)

Bucureşti, autobuzul 300. Un El şi o Ea, porumbei îndrăgostiţi. Stau lângă uşa de la mijloc şi se ţin în braţe, şi se giugiulesc. Lângă ei, Nadia. Autobuzul stă la un semafor.
Ea, privind în treacăt pe geam: Ia uite…”Pentru siguranţa dumneavoastră, această zonă este supravegheată cu camere video”.
El: Da, te mai şi anunţă. Chiar lângă camera video. Ce proşti.
Ea: Unde e camera video?
El, zâmbind tandru: Acolo, n-o vezi? (arată spre camera video, aflată pe stâlp, deasupra anunţului sus-menţionat)
Ea: Unde?? Aia e camera video?? (mai mult…)