bat câmpii

Un nou episod special și feminist din seria Dialoguri imaginare cu scriitori morți- de data asta interlocutorii Nadiei sunt scriitori încă în viață, cu care Nadia chiar ar putea sta de vorbă la un moment dat, în viitor, când Nadia, să zicem, ar înceta să mai fie un ilustru Nimeni. De asemenea, scriitorii din acest episod sunt cu toții femei, așadar ne vom referi de aici încolo la ei cu pronumele „ele”.

Uitați-vă la ea și spuneți-mi că nu cere un ibric în cap.

Cu Elfriede Jelinek, câștigătoare de Nobel
Nadia: Tanti Elfrida, cu tine nu vreau să vorbesc prea mult. Ai o moacă antipatică și îmi dai impresia că ești cam afurisită. Vreau doar să-ți semnalez următorul episod. Mă aflam în metrou, în drum spre piața Unirii, și citeam romanul matale Pianista. O secvență în care eroina matale, Erika, se mutilează genital cu o lamă în fața unei oglinzi de bărbierit mi-a declanșat instantaneu o criză de bilă. Ai măcar habar cât de nasol este să ți se facă rău în metrou? Nici măcar nu ai unde să te duci! Ce ai fi făcut în atare situație? Ce ai de spus în apărarea ta? Știi ce? M-ai enervat atât de rău încât nici măcar nu vreau să aud ce ai de spus. Vreau doar un singur lucru: să te lovesc cu un ibric în cap.
Nadia o lovește pe Elfrida cu un ibric în cap atât de tare încât îi turtește freza tapată care apare în toate pozele Elfridei. (mai mult…)

Zilele astea, Nadia a citit cartea Ultimul bărbat american. Ultimul bărbat, pe numele lui Eustace Conway, există în realitate și e sexy, viril și American pentru că, spre deosebire de restul americanilor jalnici și degenerați, care mănâncă Kentucky Fried Chicken și zac în fața televizorului, Eustace trăiește în pădure, mănâncă oposumi și veverițe cărora le-a sucit gâtul personal, își face pantaloni din pielea unor cerbi pe care i-a jupuit personal. Femeile trag la el ca muștele la miere, pentru că exact asta își dorește o femeie adevărată de la viață, un bărbat suficient de dur să gâtuiască veverițe, să jupoaie cerbi și să trăiască de unul singur într-un cort în pădure; un mascul puternic ca un cal, care să o posede sălbatic pe un bolovan zgrunțuros în mijlocul pădurii. (mai mult…)

O nouă operă de artă din seria de succes Notițe de la masterat

Doamnelor și voi, bă! După curentul electric care mă urăște și apa care curge în sus, vă prezint altă inovație a casei mele: soneria care sună doar după ce ăla care a sunat a intrat demult în casă. La început am crezut că Fantomas se ține de glume, dar asta nu explica muțenia soneriei în momentul apăsării inițiale. Acest fenomen mă face să fiu încrezătoare în dezvoltarea călătoriilor în timp, o activitate pe care intenționez s-o practic la un moment dat deoarece din cauza comprimării evidente a timpului mă simt jefuită de propria tinerețe. Cred că mă va ajuta și comentatoarea Eurosport Ivonne Ghiță care adineauri a anunțat că niște dansatori pe gheață „tocmai au intrat pe patinoarul de acum patru ani.” Ivonne, dacă citești, vreau și eu mașina timpului o tură.

Să trecem la întrebările existențiale. (mai mult…)

(alt dialoguri imaginare cu scriitori morți, despre opera lor pe care Nadia ar aprecia-o dacă nu ar fi o ignorantă stupidă)

-cu Henry Miller, autorul unor romane care incep cu Tropicul și de asemenea al altora care se termină cu -Xus-

Nadia: Domnu Henri Milăr, aș vrea să vorbesc ceva cu dumneavoastră.

Henri Milăr: Da, sigur. Spune. Pizdă. Târfe. Fut, fut.

Nadia: Mi-ați spus cumva pizdă?

Henri Milăr: Nu, nu. Nu ție. Așa vorbesc eu. Ești o mimoză puritană șocată de îndrăzneala mea nonconformistă? (mai mult…)

(Sau: Nadia față cu literatura clasică serioasă și elevată. Mesaje imaginare către oameni morți, fără șpirikismus.)

1. Către William Faulkner

Pe vremuri, când eram mică și proastă și îndrăzneam să-mi mai dau și eu cu părerea despre subiectul cetitului, se găsea repede cineva care să-mi spună cât de ignorantă sunt. Cel mai des am colectat, din mai multe surse, afirmația că io nu-s obișnuită cu lecturi dificile, complexe, îmbârligătoare de creiere. Și imediat mi se dădea și un exemplu: Uiliam Folcnăr.

Genii pustii: Ai citit ceva de Uiliam Folcnăr?
Nadia, făcându-se și mai mică: Păăăi. Ăăăă. Nu.
Genii pustii: Atunci cum îți permiți să vorbești? (mai mult…)

Am citit şi io, Nadia, amatoare de desene animate, un roman erotic. Adică aşa ar fi trebuit să fie, că era din colecţia erotică a editurii nu ştiu care şi cu o poză cu ţâţele goale ale unei femei pe copertă. Ceea ce m-a enervat cumplit, pentru că însemna că nu pot să o citesc în metrou fără să se holbeze toate babetele scandalizate la mine, iar masculii cu aer de zilieri alcoolizaţi să nu-mi rânjească. Serios, de ce o poză cu ţâţe goale pe copertă? Cine e aşa de disperat după ţâţe goale îşi cumpără un Hustler. Nici un disperat după ţâţe goale n-ar avea răbdare să citească neroziile pseudointelectuale şi pline de neologisme ale dlui Pascal Bruckner, deci dacă editura ţintea către publicul rubricii Fata de la pagina 5, au cam scrântit-o. A, da, că uitai să zic, era vorba de Pascal Bruckner. Luni de fiere. (mai mult…)