bat câmpii

-precum şi alte basme de adormit copiii-

Cuvânt înainte: desenul reprezintă un roboţel asexuat şi n-are mare legătură cu ce urmează. Mai degrabă cu ce-a fost anterior.

Am zis deja că a dat tata cu ochii de blog, da? Ei bine, simultan cu criza de nervi provocată de faptul că am o restanţă (toantă şi Nadia trebuie să fii să scrii despre aşa ceva pe Internet) i-a povestit şi mamei despre el. Care mama nu ştie ce e ăla un blog. A înţeles însă că există o chestie pe internet unde Nadia scrie şi oarecum ştirbeşte buna reputaţie a familiei sale.
Mama: Şi ce-ai scris tu, mamă, despre mine acolo?
Nadia: (care abia s-a trezit) Mmm…ahm…ce?
Mama: De ce nu scrii mai bine despre tine? Ai scris că te trezeşti în fiecare zi la ora unu?
- În apărarea mea, trebuie să spun că mă mai trezesc uneori şi la 11. -
Mama: Ai scris că îţi ia o oră să te hotărăşti să faci patul? Ai scris că te culci la 4 dimineaţa? Ai scris că stai toată ziua cu ochii-n calculator? Ai scris că toată ziua te duci pe la prietene ca un copil fără casă şi fără stăpân?
Nadia: …trebuie să fi menţionat măcar o parte din toate astea.
Mama: Ba eu sunt convinsă că nu. Mereu zici doar ce fac eu, nu şi ce faci tu. Mereu ai fost trădătoare. Să creadă lumea că-s o zgripţuroaică.
Nadia: …
Mama: Nimeni de vârsta ta nu mai duce o asemenea viaţă.
Pe această cale îi rog pe acei oameni de vârstă apropiată care duc o viaţă asemănătoare să mă susţină moral. Şi să-mi trimită scrisori de încurajare. Poate şi bani. Mulţumesc.
A, şi mă aflu într-unul din acele momente când regret că ai mei au făcut facultate. Dacă nu erau aşa de perfecţi în tinereţile lor, ar fi apreciat mai mult că am intrat la stat şi la buget fără să sufere buzunarul lor nimic. Şi făceau mai puţin subiect de isterie dintr-o restanţă.

De ceva vreme, vorbesc pe messenger cu un student la teologie. Greco-catolic. Din Cluj. El zice că m-a căutat fiindcă-i place ce scriu eu pe aici. Eu mă întreb dacă nu cumva mă ia puţintel la mişto.
Teologul: Ţi-am citit şi ultimul tău articol….da nu am avut răbdare să-ţi dau un comment, deşi aveam.
Nadia: Aha…păi zi acum ce aveai de comentat.
Teologul: Păi, totuşi eu nu te vad aşa rea… cum scrie acolo. nu cred că ai o asemenea ură în tine..energie negativă foarte energică…. în limbajul nostru… oprimare diavolească, asta fără sa te speriu. Da eu tot nu cred asta.
***
Teologul: Eşti puţin prea supărată pe viaţă! Dar Dumnezeu e cu tine.
Nadia: Ce noroc pe mine! Nu-l văd…să ridice un picior, ca să mă prind şi eu că e aici.
Teologul: Nu trebuie să-l vezi..sigur te-ai speria de el.
Nadia: De ce? Seamănă cu Băsescu?
***
Teologul: Noi salutăm altfel.. decât cu sărut-mâna.
Nadia: ’salut voios de pionier’?
Teologul: Dacă o să zic către tine “Lăudat fie Isus”, tu o să raspunzi “În veci amin”. Ok?
Nadia: Nu.
Teologul: E salutul specific greco catolicilor…ce rea eşti…
Nadia: Muhahaha.
Teologul: Oricum…Doamne Doamne te iubeşte mai mult decât pe mine.
Nadia: De ce crezi asta?
Teologul: Pentru că… cu atât cu cât tu îl respingi mai mult el te iubeşte tot mai mult… iar focul iubirii lui nu o sa înceteze niciodată pentru tine.. va merge până acolo încât te va arde…Şi asta se întâmplă cu cei din iad.
***
Bancuri din revista seminarului, „Apostolul iubirii”:
Un preot zboară cu avionul. Îi cere stewardesei o sticlă de whiskey, dupa care o întreabă: – La ce altitudine zburăm? Stewardesa răspunde: – La 10 000 de metri. La care acesta: -Sunt prea aproape de şefu…. adu-mi un suc.
Un fotbalist la preot: – Părinte, în Rai se joacă fotbal? – Trebuie să mă documentez, vino mâine! A doua zi. – Părinte, ei? – Am o veste bună şi una rea. Cea bună: Da, se joacă fotbal. – Şi cea rea? – Joi ai meci!
(Concluzia: umorul catolic e prea catolic pentru gustul meu).
***
Am putut întotdeauna să-mi dau seama de ce ar crede cineva în Dumnezeu, chiar dacă eu nu cred, dar ce nu pot înţelege e de ce ar crede cineva în toate ritualurile şi dogmele stupide ataşate conceptului, de parcă n-ar fi evident că ele sunt generate antropic, ca să zic aşa. De aceea mă fascinează să vorbesc cu oameni credincioşi o anumită perioadă…până-mi dau seama dacă ei cred ce spun sau nu.

Încă mă mai gândesc dacă să mut aceste bătăi de câmpi la altă adresă, ca să scap de ochiul vigilent al tatălui websurfer. Mi-e cam lene. Şi nici nu-s aşa sigură că merită efortul de a fi mutate.