bat câmpii

Un nou episod special și feminist din seria Dialoguri imaginare cu scriitori morți- de data asta interlocutorii Nadiei sunt scriitori încă în viață, cu care Nadia chiar ar putea sta de vorbă la un moment dat, în viitor, când Nadia, să zicem, ar înceta să mai fie un ilustru Nimeni. De asemenea, scriitorii din acest episod sunt cu toții femei, așadar ne vom referi de aici încolo la ei cu pronumele „ele”.

Uitați-vă la ea și spuneți-mi că nu cere un ibric în cap.

Cu Elfriede Jelinek, câștigătoare de Nobel
Nadia: Tanti Elfrida, cu tine nu vreau să vorbesc prea mult. Ai o moacă antipatică și îmi dai impresia că ești cam afurisită. Vreau doar să-ți semnalez următorul episod. Mă aflam în metrou, în drum spre piața Unirii, și citeam romanul matale Pianista. O secvență în care eroina matale, Erika, se mutilează genital cu o lamă în fața unei oglinzi de bărbierit mi-a declanșat instantaneu o criză de bilă. Ai măcar habar cât de nasol este să ți se facă rău în metrou? Nici măcar nu ai unde să te duci! Ce ai fi făcut în atare situație? Ce ai de spus în apărarea ta? Știi ce? M-ai enervat atât de rău încât nici măcar nu vreau să aud ce ai de spus. Vreau doar un singur lucru: să te lovesc cu un ibric în cap.
Nadia o lovește pe Elfrida cu un ibric în cap atât de tare încât îi turtește freza tapată care apare în toate pozele Elfridei. (mai mult…)

Imagine foarte stereotipa cu Londra din care sa va dati seama ca eu chiar am fost acolo si am pozat ce trebuia.

Puteam eu oare să mă țin de cuvânt față de mine însămi și să nu mă mai sui niciodată într-un avion? Sigur că nu puteam. Așa că m-am suit. Destinația: perfidul Albion. (știe cineva de ce i se zice așa?) La ducere, s-a petrecut un moment foarte trist când căpitanul Nu mai știu cum a anunțat că vom avea parte de turbulențe și eu mi-am petrecut următoarele trei ore cuprinsă de spasmele unei crize de bilă la unșpe mii de metri înălțime-  deși turbulențele au lipsit de la apel până la urmă. Dar să nu mai vorbesc despre asta. Au fost cele mai lungi trei ore din viața mea. Mai bine vorbesc despre Londra, unde am petrecut nouă zile foarte scurte. (mai mult…)

Nadia e un om extraordinar, deosebit, special, ce n-a văzut Parisul. Era cazul ca Parisul să vadă odată şi-odată. Nadia s-a dus să remedieze această lacună a Parisului, înarmată cu franceza ei de baltă din clasa a 12-a şi cu informaţii valoroase culese din romanele cu “merde” ale lui Stephen Clarke. Clarke e un englezoi care a scris nişte cărţi uşurele, dar destul de amuzante despre cum Parisul e de rahat la propriu. Iar apoi s-a mutat definitiv la Paris. Cine să-i mai înţeleagă şi pe englezoii ăştia.

În continuare cronica excursiei în observaţii şi imagini la întâmplare.

Frica mea de avion, în loc să dispară, crește cu fiecare nouă călătorie. Ora decolării îmi sună aproape ca o condamnare la moarte și la ducere mai că n-am făcut un atac de panică. Aveam și o cruce la gât, o carte de rugăciuni în mână (nu glumesc) și invocam în gând sprijinul Divinității. Eu, Nadia. Când avionul s-a pus în mișcare mă întrebam dacă e prea târziu să urlu VREAU SĂ COBOR! și să-mi fac o ieșire dramatică din scenă. În fiecare secundă mă așteptam să urmeze o cădere în gol, să izbucnim în flăcări, să văd stewardesele smulgându-și părul. Doar că nu erau stewardese, ci stewarzi, și încă unii tineri și sexy, iar mie tot de gânduri sumbre îmi ardea. Ce e mai trist e că singura vinovată de propriul disconfort eram chiar eu, pentru că piloții au mers cât de lin au putut, de aproape că nici nu simțeam schimbările de altitudine, nu tu pocnituri în urechi, nimic. Las că-mi pocneau suficient neuronii.

(mai mult…)

Îmi plac filmele mai mult decât îmi plac cărțile. Poftim, am spus-o. Aștept să fiu zdrobită de disprețul intelectualilor rafinați.

Iar cel mai mult și mai mult îmi plac filmele la festivaluri. Festivalurile de film mă fac fericită, mă umplu de o stare euforică similară cu îndrăgosteala, doar că mai sănătoasă, căci în cazul filmelor nu s-a întâmplat vreodată să se termine cu mine blestemându-mi zilele, oricât de nereușite ar fi fost. Singurul lucru pe care îl blestem e faptul că nu am suficient timp, din cauza altor varii activități, să stau de dimineață și până seara cu ochii într-un ecran de cinematograf. Ceea ce nu înseamnă că nu mai fac asta din când în când. De exemplu, ieri am petrecut vreo șapte ore la NexT, fără să mă hrănesc cu altceva în afară de alune, Coca-Cola și povești pe celuloid. Un alt lucru care îmi întunecă bucuria e că anturajul meu e format preponderent din indivizi care nu-mi împărtășesc entuziasmul și obișnuiesc să-mi zâmbească cu condescendență în timp ce refuză politicos invitația de a mi se alătura, întrebându-se probabil ce mai vrea și nebuna asta de la ei. Însă există oameni cu care mă întâlnesc la fața locului și cu care m-am obișnuit: aceeași organizatori, aceiași voluntari, chiar și același public. Suntem cu toții o mare familie unită de Iubirea pentru Filme Dubioase. (mai mult…)

O nouă operă de artă din seria de succes Notițe de la masterat

Doamnelor și voi, bă! După curentul electric care mă urăște și apa care curge în sus, vă prezint altă inovație a casei mele: soneria care sună doar după ce ăla care a sunat a intrat demult în casă. La început am crezut că Fantomas se ține de glume, dar asta nu explica muțenia soneriei în momentul apăsării inițiale. Acest fenomen mă face să fiu încrezătoare în dezvoltarea călătoriilor în timp, o activitate pe care intenționez s-o practic la un moment dat deoarece din cauza comprimării evidente a timpului mă simt jefuită de propria tinerețe. Cred că mă va ajuta și comentatoarea Eurosport Ivonne Ghiță care adineauri a anunțat că niște dansatori pe gheață „tocmai au intrat pe patinoarul de acum patru ani.” Ivonne, dacă citești, vreau și eu mașina timpului o tură.

Să trecem la întrebările existențiale. (mai mult…)

Continuăm masacrarea filmelor nominalizate la Oscar anul ăsta! Prietena mea onlain Zappy mi-a recomandat să mă uit la “Precious:based on the novel Push by Sapphire“, convinsă, desigur, că eu voi aprecia intensitatea emoțională și îndrăzneala acestei capodopere moderne la justa valoare.

Pe naiba. Mi l-a recomandat pentru că știa că sunt un om rău și infect și voi râde cu nesimțire.

Filmul este o dramă penetrantă, sfâșietoare, zguduitoare bla bla bla mă scuzați am adormit revin deci este o dramă foarte dramatică despre o fată pe care o cheamă Prețioasa și e bazată pe cartea Push de Sapphire, în caz că nu v-ați dat seama. Auzind acest titlu îmi amintesc cu drag de Apocalypse Now: based on the novel Heart of Darkness by Joseph Conrad, Batman: based on the comic Batman by Bob Kane sau Avatar: based on a very bad script by James Cameron. Iar acum citiți blogul Bat câmpii: based on random, mostly stupid thoughts by Nadia Barbu. (mai mult…)