bat câmpii

Pentru Illustration Friday, tema Subterranean.

Mulțumită Observatorului Astronomic București, m-am hotărât ce vreau de la viață!

Nu să fiu bogată. Nu să găsesc tinerețea fără bătrânețe, viața fără de moarte și salățile din grădina ursului. Nu să construiesc ceva mai măreț decât Casa Poporului și turnul din Pisa. Pe planeta Mercur, toate craterele sunt botezate după artiști, scriitori și alți oameni deștepți. Avem și noi românii unul: Eminescu. Vreau un crater pe altă planetă cu numele meu. Da, ambițiile mele se află într-o groapă, dacă tot nu pot să fiu un vârf. Dar nu e o ambiție mai ridicolă decât oricare alta, decât, să spunem, aia standard în care plantezi un copac, faci un copil și zidești o casă. Căci efectul pe termen lung e același, dar măcar sună mai romanticos. (mai mult…)

Mă uit ce mai gugăleşte lumea şi le răsplătesc interesul cu desene.

poze fetita care da mana cu extraterestri

Poza e autentică, garantez. Dar fetiţa mă sperie mai mult decât extraterestrul.

(mai mult…)

Artă:

Azi nu avem elefant, dar avem un iepure albastru.

‘

Bonus: Încă un exerciţiu de animaţie în Pencil cu 2 peştişori îndrăgostiţi.

Cultură:
Am fost să mă culturalizez la festivalul de film DaKino, din 2 motive importante: 1. îmi plac festivalurile de film, şi 2. era gratis. Un motiv serios împotrivă ar fi fost faptul că se desfăşoară la cinema The Light din Liberty Mall, adică mai precis la fundul  pământului în Rahova. Dar un detaliu atât de mărunt nu poate sta împotriva dorinţei de cultură.
Un alt argument împotrivă, şi de fapt în general împotriva festivalurilor de film din frumosul Bucureşti, ar fi şi că organizarea este întotdeauna cam naşpa: proiecţiile întârzie, subtitrarea e vai mama ei, filmul se opreşte când ţi-e lumea mai dragă pentru că s-a stricat nu ştiu ce sau pentru că nu ştiu cui nu-i convine nu ştiu ce (în cazul de azi, regizorului Tudor Giurgiu nu i-a convenit că s-a început proiecţia fără cele 30 de secunde de la început în care se spunea cine a dat banu’ să se facă filmul. I guess he’s got a point.) Dar, din nou, şi ăsta e un detaliu mărunt, şi mi se pare trist că la filme gratis sala e mereu trei sferturi goală, pe când la cârnaţi semidigeraţi gratis s-ar călca lumea în picioare.
Să trec la partea cu filmele. Venisem să văd un calup de documentare din competiţie, dar cum ziceam, proiecţiile întârzie, aşa că am mai prins vreo zece minute dintr-un film iranian. De reţinut următoarea secvenţă: o femeie cu văl (Iran, deh) cu un bebeluş merge cu taxiul. Se uită mai cu atenţie la copil şi începe să urle.
Femeie cu văl: Ceva nu e în regulă. Ăsta nu e copilul meu!! Copilul meu era un băieţel! Ăsta e fetiţă!
Taximetrist, cu candoare: Ce vrei să spui?
Chiar aşa. Care era problema? Una destul de mare, probabil, fiindcă gagica a fugit şi i-a lăsat plodul taximetristului, dar n-aş putea să pun această întâmplare în context dat fiind că era sfârşitul filmului.
Primul documentar, “Old man Peter”, era despre un mongol de aproape 90 ani din Siberia. ce face el? Eee, nu vă zic, ca să nu vă stric supriza. Nu…de fapt nu vă zic pentru că nu face mare lucru. Dar are o coafură foarte interesantă. Da, omul se apropia de 90 de ani şi avea păr. Lucru care i-ar umili pe neşte băieţi de vârsta mea. Cred că filmul ar fi trebuit să aibă o adâncă semnificaţie filozofică, pentru că era întrerupt ocazional de imagini cu apă bolborosind, muzică dubioasă pe fundal (în stilul clipurilor Pink Floyd, a fost de părere tovarăşul de vizionare) şi reflecţii băloase gen: “cine stă pe loc nu merge mai departe”. OK, n-au zis aşa, dar ceva de genul ăsta. Oricum, foarte potrivit pentru perioada electorală: la un moment dat, moşul, care locuia singur cuc în adâncurile taigalei siberiene, e dus cu elicopterul într-o localitate ca să voteze. E, poftim! Noi ce scuză avem, care avem secţia de votare la botu calului? “Avem nevoie de asistenţă socială şi de locuri de muncă!” zice moşul verde, care, ni se spune, s-a luptat la viaţa lui cu peste 80 de urşi (şi, evident, a câştigat). Nu, luptele cu urşii n-au fost filmate. Păcat.
Al doilea documentar, made in Spain şi intitulat Hobby, începea cu o secvenţă în stilul jocurilor pe calculator de acum enşpe sute de ani, cum ar fi PacMan: nişte figurine se plimbă printr-un labirint şi papă nişte bulinuţe. Coloana sonoră:
Ti-ti-ri-ti-ti-ti-ti-ti-ti-ri-ti-ti-ti-ti-ti-ti-ri-ti-ti-ti-ti-ti-ti-ri-ti-ti-ti-ti….
După ce păpau toate bulinuţele, labirintul se umplea iar şi o luau de la cap. Titirititiul sonor era neîntrerupt şi de coşmar. La a 7-a sau a 8-a repetiţie a momentului, a început să se strecoare în sufletele spectatorilor bănuiala că regizorul face mişto de noi şi a umplut toate cele 50 de minute anunţate în program cu PacMan şi titirititi, motiv pentru care unii dintre ei au părăsit sala, printre care şi eu. Am revenit totuşi după vreo juma de oră, un suc şi un croissant, cu certitudinea că sigur partea interesantă a început după ce am ieşit eu. Era adevărat. Filmul era un documentar despre Nintendo şi creaturile ciudate care sunt pasionate de această formă de a-ţi omorî timpul. În mod adecvat, apăreau mulţi japonezi. Greu m-ar putea convinge cineva că japonezii nu-s unul din cele mai duse cu pluta popoare de pe planetă. Un băiat îşi cumpărase un costum de Supertrooper din Războiul Stelelor, probabil, pe o groază de bani, şi spunea că hobby-ul lui e să se plimbe prin oraş cu el, pentru că acum lumea îl îmbrăţişează pe stradă şi îi face poze, ceea ce nu i se întâmplă când n-are costumul. Normal că îţi fac poze!! Eşti îmbrăcat într-o armură de alien şi mergi cu ea prin oraş, dubiosule!! Alţi oameni deştepţi stăteau 2 zile la cozi ca să-şi cumpere o consolă Wii. De parcă nu puteau să mai aştepte o vreme până se termina cu bulucul ca să-şi cumpere drăcia liniştiţi. Vă rog, să-mi explice şi mie cineva mai exact ce mama dracului face o consolă Wii atât de cul. Eu n-am jucat nimic mai complex de Tetris la viaţa mea. Mulţumesc.
Cireaşa de pe tort a fost avanpremiera producţiei HBO « Nunţi, muzici şi casete video » made by Tudor Giurgiu. Subiectul filmului cu titlu calchiat după Sex, lies and videotape al lui Steven Soderbergh : oamenii ăia de se ocupă cu filmat şi făcut poze pe la nunţi. Recomand acest documentar din 2 motive : mai întâi, e amuzant. Foarte amuzant. Oferă de asemenea un motiv bun să nu vă căsătoriţi niciodată. Adică şi mai precis : nunţile, ţoalele de nuntă, petrecerile de nuntă, muzica de nuntă, filmele şi pozele de nuntă sunt chestii de un prost gust strigător la cer. Nu e de ajuns că anunţi public cu cine ai de gând să ţi-o tragi tot restul vieţii, ba te mai şi îmbraci în volănaşe, ţopăi în timp ce un imitator al lui Elvis lălăie duios (sau un ţigan lăutar, după gust), apoi te pozezi în faţa unui boschet cu un zâmbet ipocrit întipărit pe moacă. Oamenii care apar în filmul lui Giurgiu se simt însă foarte profi : ei cred cu tărie că nu doar fac banu din asta, dar că atunci când filmezi o fufă cu nasul mare îmbrăcată în mireasă să giugiulească un tăntălău în costum şi apoi adaugi muzică leşioasă şi inimioare pe ecran, se cheamă eşti oarecum un artist. La finalul proiecţiei, Giurgiu a prezentat publicului pe doi dintre fotografii de nunţi, care se aflau în sală, şi i-a recomandat cu căldură potenţialilor însurăţei. Ceea ce duce la 3 variante posibile : 1. ăia nu şi-au dat seama că filmul îi ia la mişto, 2. şi-au dat seama, dar nu le pasă, pentru că îşi fac publicitate oricum, sau 3. de fapt, nu îi ia la mişto şi n-am înţeles eu bine.
Una peste alta, destul de distractiv. S-ar putea să mai trec până se termină. Păcat că e LA MAMA NAIBII ÎN RAHOVA.

Politică:

Dialog între candidatul la deputăţie Costică Canacheu şi o alegătoare.
Alegătoare: Şi ce vreţi să faceţi dacă mai luaţi un mandat de deputat?
Canacheu: Păi, întâi şi întâi, împărţim zona în cartiere. Dumneavoastră, de exemplu, veţi fi în cartierul 1 Mai…
Alegătoare: Păi oraşul e dintotdeauna împărţit în cartiere şi eu ştiu de mult că stau în cartierul 1 Mai.
Canacheu: Da, dar noi punem şi plăcuţe.

A, şi…ştiu că am promis că îl votez pe Serge Nicolaescu dacă vine în campanie pe aci. A venit. Dar era apărat de poliţişti ca nici un alt candidat până acu. Dacă n-are încredere în electorat, nici electoratul n-are încredere în el. Ţeapă, Serge!
A împărţit şorţuri de bucătărie cu însemnele PSD.

P.S. Pentru că am citit aceste benzi desenate înainte de culcare, m-am pomenit că visez o invazie extraterestră în toată regula. Maşinăriile alea cu multe picioare se plimbau şi pulverizau blocurile cu nişte lasere. Plăpânda apărare umană contracara cu tancuri şi blindate. Pe fundalul acestui episod apocaliptic, bum, poc, huruieli, duduieli şi piesa Foundations cântată de Kate Nash („yeah, intelligent input, darlin’, why don’t you just have another beer then”). Nu am nici cea mai vagă idee ce căuta Kate Nash pe coloana sonoră a apocalipsei din creierul meu. În timp ce visam de zor aceste bălării, pe la 5 a.m. blocul meu a început să se zgâlţâie de-a binelea şi un huruit infernal m-a trezit din somn. Mă uit pe fereastră: trec nişte tancuri. Şi blindate. M-am speriat al dracului, pentru că nu mi-am dat seama dacă încă visez sau chiar ne invadează extratereştrii. Mi-a luat câteva minute bune să realizez că nu vine nici un extraterestru, erau doar repetiţiile pentru 1 decembrie, fir-ar ea de zi naţională în care ne plimbăm pe străzi, practic, tot armamentul rămas. Oare o paradă pe mare se mai poate face sau a schimbat Băse toate vapoarele pe nasturi ?

( asa cum a fost el interceptat si tradus de specialistii NASA)

Dragii mei, va scriu aceasta scrisoare pentru a va anunta, cu multa tristete si dezamagire, ca Planeta Albastra pe care voiam sa ne mutam a fost ocupata tocmai in intervalul de 50 000 ani in care nu ne-am mai uitat la ea cu atentie. Nu-mi dau seama cum s-a putut schimba situatia atat de radical intr-un timp atat de scurt, dar va recomand sa anulati zborurile tuturor farfuriilor(?) care se indreapta incoace (n.n.-aici specialistul NASA nu a gasit un termen adecvat pentru a desemna vehiculele extraterestre…). Va trebui sa ne gasim o alta planeta cu conditii propice vietii pentru a ne salva. Specia care conduce acum Planeta Albastra este extrem de periculoasa si cu apucaturi ciudate, si nu cred ca e o idee buna sa o deranjam.

Ca sa v-o descriu in amanunt, pare a fi o varietate de maimute fara par, ceva mai evoluate intelectual, cu mersul in intregime biped, singura diferenta notabila fiind aceea ca maimutele au ramas la fel de inofensive ca si la ultima noastra explorare. Aceste creaturi bizare, care isi spun “Oameni”, traiesc in numar exagerat de mare pe toata suprafata planetei, iar durata vietii unui individ este de aproximativ 70 de ani pamantesti, adica aproximativ 0, 000001 % din speranta de viata a unui semen de-al nostru. Cu toate acestea, Oamenii nu par sa fie deranjati de asemenea detalii, datorita unui soi de norme morale pe care ei le numesc “religie” si care le promit ca existenta lor va continua si dupa incetarea existentei ( nu am reusit sa-mi dau seama pe ce se bazeaza cand sustin un asemenea paradox). Ciudat este ca aceste “religii”, desi joaca, asa cum spuneam, rolul de coduri morale, sunt prilejul unor lupte foarte sangeroase intre Oameni, si fiecare e dispus sa-i omoare bucuros pe ceilalti pentru a le demonstra pe viu ca existenta post-existentiala sustinuta de el e cea adevarata si nu alta. Am observat, de altfel, ca Oamenii gasesc si alte pretexte de a se extermina intre ei, a caror relevanta imi scapa; cel mai adesea e vorba de un lucru numit “bani”. Aceasta notiune nu denumeste, din cate am inteles, lucruri folositoare (de exemplu, alimente), ci cantitatea de bucatele de hartie in care poti preschimba aceste lucruri folositoare, si care Om are cei mai multi “bani” este considerat mai placut fizic, mai inteligent si mai agreabil de catre ceilalti membri ai speciei…sau cel putin asa mi s-a parut. De altfel, numai acestia par sa fie considerati cu adevarat Oameni, ceilalti intrand in categoria fiintelor inferioare.

Oamenii au in general un numar mic de pui, si principala preocupare a parintilor este sa ii oblige pe acestia sa faca lucruri cat mai neplacute, in special un fel de pseudoeducatie organizata pe care ei o numesc “scoala”. Aici, puii de Oameni invata sa se urasca si sa se invidieze unii pe altii, sa insele ceea ce numesc ei “sistemul educational” (al carui rost imi scapa) si sa ii faca pe cei care nu seamana cu ei sa se simta mizerabil. Dupa incheierea scolii, fiecare Om capata o ocupatie extrem de anosta si inutila cu care este obligat sa se indeletniceasca pana il parasesc puterile fizice si mentale. Va dati seama, dragii mei, cat m-a mirat o asemenea organizare sociala.

A! Sa nu uit! O alta notiune importanta pentru ei, alaturi de “bani”, este ceva numit “dragoste”, si care pare a fi legata intr-o oarecare masura de instinctul reproducator. Din cate am observat, “dragoste” inseamna sa te porti intr-un mod cu totul stupid si de neinteles –cam ca un organism parazit- fata de un alt Om de sex opus cu care nu ai nimic in comun, asta pana la obtinerea unui soi de certificate de posesie reciproca (astea se numesc “casatorie”). Casatoria se bazeaza tot pe “dragoste” si pe “fidelitate”. Aceasta notiune din urma inseamna, din observatiile mele, sa ai cat mai multi parteneri sexuali, cu exceptia celui cu care te-ai casatorit si care devine din acel moment cel mai mare inamic al tau. Desi aceasta “casatorie”, si dragostea per ansamblu, par lucruri extrem de neplacute si indezirabile, toti Oamenii alearga dupa ele si isi fac din ele un adevarat scop in viata, iar cei care nu le pot obtine sunt exclusi din viata sociala. Nu-i asa ca e foarte bizar??

Asadar, va rog inca o data, anulati transportul ce se pregatea sa se indrepte spre Planeta Albastra, mai ales ca, in ritmul in care Oamenii distrug conditiile sustinatoare de viata ale planetei (alt lucru pe care nu il pot intelege!), oricum nu ne mai foloseste la nimic. Cine stie, daca avem noroc, poate aceste creaturi ciudate sfarsesc prin a se autoextermina complet si, la urmatoarea noastra misiune, peste alti 50 000 ani, vor fi disparut cu totul.

P.S.: NASA a localizat deja planeta spre care se indrepta mesajul; o bomba nucleara de vreo enspe ori mai puternica decat cea de la Hiroshima se va ocupa sa-i puna la punct pe acesti extraterestri neprietenosi si lipsiti de ratiune.