bat câmpii

E vorba, desigur, de cei doi care unul dintre ei îl iubea pe celălalt. Interesant cum acest duo tragicomic cândva cathartic pentru Nadia, dar care nu mai are demult nici o semnificație reușește să se mențină singur în viață.

Pentru cei care se întreabă, de exemplu, de ce zăpada nu cade în loc să se învârtească prin aer ca un roi de licurici beți, sau care e totuși sexul pinguinilor, sau ce se întâmplă în poveste (căci la precedenta producție Nadiafilms, cu elefanții siamezi, doi comentatori deștepți până în tindă mi-au făcut capul calendar cu incapacitatea lor de a pricepe o prostioară simplă- mă întreb cum s-or descurca cu Kafka) sau, până la urmă, de ce m-am obosit să fac filmulețul ăsta țeapăn și pixelicios, am un singur răspuns: nu cerceta aceste legi, căci ești nebun de le-nțelegi.

1. Ieri am văzut un film franțuzesc de artă, în cadrul festivalului filmului francez. Rezumat. O blondă drăguță lovește cu mașina un bursuc. Apoi o opresc niște tipi care împușcă niște tipe și vor să o împuște și pe ea. Ea fuge. Ajunge la o casă unde o babă stă în pat și vorbește cu un șobolan. Baba îi spune blondei că are țâțele mici și apoi moare. Blonda iese în curte și îi zice unui băiat drăguț: „Mă-ta e moartă”. Băiatul și soră-sa se duc repede să vadă ce și cum și apoi soră-sa își descheie bluza, se șterge cu vată pe țâțe și îi dă babei să sugă. NU GLUMESC. Baba învie. „Ce dracu se întâmplă aicea?” întreabă blonda și exact atunci îi cad chiloții. (mai mult…)

Evenimentul care nu suscită interesul deosebit al niciunuia dintre cititorii acestui blog se apropie de sfârşit. Ca şi anul trecut, s-a remarcat prin două lucruri:

1. Filme mişto, conferinţe, masterclassuri si alte lucruri care provoacă fericire extatică maniacilor ca mine;

2. Poticneli organizatorice.

Despre lucrurile de la punctul doi puteţi citi destul de pe larg aici, unde eu povestesc plină de bucurie cum am aşteptat o oră şi jumătate filmul de la deschidere, sau aici, unde eu povestesc, la fel de plină de bucurie, cum, în altă zi, oamenii mi-au proiectat altceva decât scria pe bilet şi plătisem eu. Acum să vorbim despre lucruri mai plăcute, adică cele de la punctul unu. Şi, ca-n vremurile bune, să vă spun ce-am văzut. (mai mult…)

Adică a făcut în sfârşit un film care are şi un subiect, nu doar o grămadă de personaje  cul, scene sângeroase şi referinţe cinematografice obscure azvârlite laolaltă şi amestecate. Sigur, „Inglorious Basterds” are şi din astea, de altfel nici nu-s lucruri foarte rele (intră la categoria mindless fun, pe care eu o prefer în stil Kill Bill şi nu, ca majoritatea femeilor, lăcrămoasă-romanticoasă a la Notebook/ Sweet November/altă prostie asemănătoare).

(mai mult…)

După cum puteţi observa boieri dumneavoastră şi după counterul instalat de mine în partea dreaptă a paginii, mai e o săptămână până la Festivalul ăla de desene animate cu care băteam la cap lumea anul trecut pe vremea asta şi care nu interesează pe nimeni altcineva în afară de mine. Ce urmează să fac anul ăsta? Exact! Să bat la cap lumea cu aceste lucruri care mă interesează doar pe mine!
Bilanţul meu anul trecut a fost slăbuţ: n-am reuşit să târăsc decât vreo patru prieteni la câte o proiecţie şi am văzut cam puţine filme. Anul asta s-ar putea ca bilanţul să fie şi mai slăbuţ, mai ales că timp de voluntariat în slujbă evenimentului nu mai am. Dar nu mă descurajez!
Eu recomand (şi mi-am propus să frecventez) festivalul cam aşa: (mai mult…)

Cei care nu au urmărit niciodată serialul TV de mare angajament „Caracatiţa” pot să se oprească aici. Lor le voi adresa, politicos, întrebarea: „Ce fel de oameni sunteţi???”
Deci. „Caracatiţa” era un serial poliţist italienesc care s-a dat pe TVR în anii 90 şi apoi în reluare de vreo două ori şi-n zilele noastre, centrat pe ideea generală că viaţa e oribilă şi oamenii, de rahat. Partea cea mai bună a Caracatiţei era coloana sonoră genială. Pe locul 2 în clasamentul părţilor cele mai bune ale Caracatiţei: il comissario Corrado Cattani, acest don Quijote al luptei împotriva Mafiei. De fapt, serialul a continuat mult şi bine şi după moartea lui Corrado in seria 4, dar eu nu m-am mai uitat. Caracatiţa fără Corrado era ca nunta fără lăutari. (mai mult…)