bat câmpii

“Greetings, my friend. We are all interested in the future, for that is where you and I are going to spend the rest of our lives. And remember my friend, future events such as these will affect you in the future. You are interested in the unknown… the mysterious. The unexplainable. That is why you are here. And now, for the first time, we are bringing to you, the full story of what happened on that fateful day. My friend, we cannot keep this a secret any longer. My friend, can your heart stand the shocking facts of grave robbers from outer space?”

(mai mult…)

Am mai spus că îmi plac desenele animate? Doar de vreo mie de ori. Puteam eu să nu mă duc să văd „Up” în 3D? Nu puteam. Aşa că m-am dus. (mai mult…)

Tudor Chirilă cu cămaşa lui Elvis. Sau a lui Vali Vijelie

Voiam să scriu unul din articolele mele desenate despre căutări pe Gugăl. Voiam să mai fac un desen animat, unul despre dureri de dinţi. Voiam să povestesc ce visez eu noaptea şi să mă mai văicăresc niţel. Dar a trebuit să amân toate astea. Pentru că l-am văzut pe El. Unicul. Adevăratul.
Tudor Chirilă.
M-am dus la cinematograf să văd un film străinez cu mesaj social. Un film cu opt premii internaţionale, cică. Nici prin colţul cel mai ascuns al subconştientului nu-mi trecea că voi da de numele lui Tudor Chirilă.
Adică mai precis genericul era plin de nume străineze şi printre ele, hop şi Chirilă.
Cam aşa:
Hanna von Jodler
Franz von Nemtzalau
Tudor Chirilă
Berta Sprachenziedeutsch
…
şi tot aşa.
Atunci am ştiut că filmul va fi deosebit. Şi a fost. (mai mult…)

Nadiei îi plac filmele. Şi festivalurile de film, pe unde se duce, de obicei, ca spectator. După experienţa cu Animestul de astă-toamnă, şi-a dat seama că e chiar mai mişto ca voluntar: primeşti obiecte promoţionale, vezi orice film gratis, munceşti răruţ şi drăguţ, cunoşti lume simpatică…ah, şi te poţi lăuda că ai fost voluntar şi că ai contribuit la o chestie care face lumea mai frumoasă. Aşa că s-a gândit să repete figura cu Festivalul Filmului Asiatic. Ăsta are aceiaşi organizatori ca şi Animestul, a început pe 19 iunie şi se termină pe 28, adică duminică. Laitmotivul festivalului este Ochiul. Nu ăla de pe sigla PNŢCD.

Spotul e făcut de Ogilvy şi nu ştiu alţii cum sunt, dar eu îl găsesc extrem de foarte tare. Iată un scurt foarte lung sumar comentariu cronică recenzie care nu interesează pe nimeni. (mai mult…)

Există în filmele americane un anumit tip de final în care toate personajele au parte de o ultimă reuniune şi o petrec fiind extrem de zâmbăreţi, afectuoşi unii cu alţii, glumind ş.a.m.d. Un narator sau un text pe ecran îţi spune că nu s-au mai văzut niciodată de atunci, apoi povesteşte ce s-a întâmplat cu viaţa lor ulterioară: care ce a devenit, cine s-a căsătorit, cu cine, câţi copii a avut şi cine a rămas celibatar; câţi ani a trăit fiecare şi cauza morţii. Unii îşi împlinesc visele de mărire, construiesc familii numeroase-şi-fericite (cu cât mai numeroase, cu atât mai fericite, nu-i aşa?) şi apucă adânci bătrâneţi; alţii devin nişte rataţi, alcoolici, locuiesc cu mama bolnavă de Alzheimer până la sfârşitul vieţii şi crapă singuri şi neiubiţi, sau se îmbolnăvesc de leucemie la 30 de ani şi mor în chinuri groaznice. Mă rog, fiecare cu ce loz a tras.  Pe fundal se derulează o melodie indie-cool. (mai mult…)

Mie îmi plac desenele animate, ăsta e un lucru binecunoscut. Aşa că m-am dus să văd „Coraline” în 3D,  pe care ziceam mai de mult că o aştept cu nerăbdare.

Filmul cu Coraline e făcut de nenea vinovat şi de „Nightmare before Christmas”, care mi s-a părut foarte fain. E realizat prin aceeaşi metodă, mai precis cu păpuşele, doar că mult mai bibilit. Sute de oameni au lucrat ani de zile să facă păpuşele mici-mici şi peruci mici-mici pentru păpuşele, şi hăinuţe tricotate mici-mici pentru păpuşele, apoi să animeze aceste păpuşele prin metoda dement de migăloasă numită stop-motion, în decoruri mici-mici făcute de mână, de exemplu o livadă de cireşi cu flori din popcorn vopsit. (mai mult…)