bat câmpii

2009, blogul Nadiei, postul 256, direct din Bucureşti sector 1. Stau sub 2 pături de lână cu căciula pe cap şi într-un hanorac uriaş cu Tupac Forever şi îmi cam clănţăne dinţii. Da, am un hanorac uriaş pe care scrie Tupac Forever. Sunt într-o fază hiphop a gripei delirante. BUG Mafia şi piesa lor de mare talent „Un 2 şi 3 de zero” sunt pe repeat în creierul meu. Refrenul „Nimic nu e pe lumea asta la feeeel ca viaţa care-o am în cartier, străzile mi-arată tot ce trebuie să ştiu, am 2000 de motive ca să fiu cum vreau să fiu” este urmat instantaneu de o altă voce din capul Nadiei care continuă cu strofa lui Daddy Caddy: „Caddy mă numesc, din SE Bucureşti, vin s-atac primul loc în top, să-mi iau banul, e anul 2000, târfele să dea din fese” şamd şamd şamd. Ştiu toate versurile, aşa cum ştiu toate versurile de la toate videoclipurile româneşti pe care le-am văzut de mai mult de 2 ori, mulţumită memoriei mele inutile şi stupide care mi-a permis să trec prin 15 ani de şcoală cu succes maxim şi să fiu ştampilată drept tocilară deşi n-am tocit în viaţa mea decât tocurile de la pantofi. Interesant e că ştiu doar variantele cenzurate care se dădeau la tv, aşa că aş recita din Paraziţii precum Ralu Filip în consiliul CNA:

„Cred că ţi-a vorbit mă-ta despre mine.

Am să-i puncte puncte în gât încă un copil ca tine.

Nu vreau să mă culc cu tine vreau doar să te puncte puncte

Când puncte puncte nu dorm, atunci de ce să mă culc când puncte puncte?”, chiar dacă aş putea ghici ce spune Parazitul acolo. Dar să-i lăsăm pe Paraziţi, momentan sunt ocupată cu un 2 şi 3 de zero, care îmi chinuie sinapsele febrile în timp ce stau sub 2 pături în hanoracul meu cu 2Pac şi cu o căciulă pe care ar trebui să scrie Wu Tang Clan ca să se asorteze momentului. Microfonul se îmbibă de taleeent, THC, TBC şi supradoză sentiment. Nu trebui să ceri, îţi dau exact ce vrei, io, Tataee, Caddy, toţi băeţii mei. N-am cu cine să vorbesc, aşa că vorbesc cu blogul. Mi-ar plăcea să nu mă mişc din pat din proprie alegere, dacă n-ar fi gripa şi BUG Mafia, dar aşa, e nasol. Am avut un număr record de vise cretine, printre care că aveam 45 de ani şi eram singură şi tristă, că a murit taică-miu şi slujba de pomenire se ţinea la malul mării cu uşi de dulap şi picioare de masă pe post de torţe omagiale, că a murit un prieten şi slujba de pomenire se ţinea în cafeneaua Jeg de la Leu în fum de ţigară, toate cele trei evenimente fiind desigur inevitabile, în cele din urmă–mai puţin slujbele de pomenire excentrice- dar a naibii să fiu dacă mi le doresc. Apoi m-am trezit convinsă că sunt în anul I la FJSC şi că am examen la Etică, la care o să întârzii. Şi nici măcar n-am avut Etică în anul I. Mulţumesc Dumnezeului meu, care-o fi, şi mulţumesc Dumnezeului meu, Easy-E.

Pentru Illustration Friday, tema Frozen.

Sincer, nu-i văd bine pe pinguinii ăia, dacă rămân acolo or să moară degeraţi, dacă ursul reuşeşte să-i scoată o să-i mănânce la cină. I-am desenat cu creioane colorate “acuarelabile” primite de ziua mea de la pseudosoră-mea. Încă nu m-am prins cum se folosesc în moduri mai deosebite faţă de alte creioane colorate, dar m-am murdărit pe degete încercând să aflu şi nu se şterge cu guma ca la creioanele obişnuite, motiv pentru care sunt pete gri şi roz în desen în locuri unde n-ar trebui să fie.  În continuare nu sunt coerentă, brr brr frig, în afară de momentele când mă ia cu cald. Azi nu m-am ridicat mai deloc din pat. Curent electric este dar trebuie să-l folosesc în doze mici doar când e nevoie, ca să nu înceapă iar să huruie şi să fluiere şi să şuiere şi să pocnească şi să trosnească şi să flăcărească panoul electric.  Însă am desenat pe hârtie şi am citit cărţi de hârtie, lucruri de la care calculatorul m-a împiedicat atâta amar de vreme. Sunt bune şi defecţiunile la ceva. Brr brr frig.

la fel ca multe alte forte din Univers. M-am obisnuit deja sa simt un mic soc electric cam in 50% din cazurile cand ating un intrerupator, cand var sau scot ceva din priza si, ce e mai trist, destul de des si cand ating alt individ apartinand speciei umane. Mi s-a parut ceva normal ca mi-a luat foc televizorul in timp ce ma uitam la “Dogville” si Nicole Kidman s-a facut intai verde, apoi lunguiata ca un martian, un tiuit ca alarma pompierilor imi strapungea timpanele, iar sufrageria se umplea de fum. Dar deja exagereaza. E a treia oara anul asta cand mi se prajeste curentul electric in toata casa, dupa ce da inainte o reprezentatie de zile mari. Abia ce acum vreo luna mancam noaptea, la lumina lanternei, ca sa nu mi se strice mancarea din frigider pana a doua zi. Ieri a fost ca in Poltergeist: becuri se stingeau si se aprindeau, un pacanit combinat cu huruit se auzea de nu se stie unde, flacari albastre ieseau din contor. Maica-mea striga: “Aoleu, scoate totul din priza, o sa murim!” Iata ca n-am murit, dar fara calculator si Internet, televizor, frigider, telefon si alte fleacuri, eu una simt ca nici departe nu-s, fir-ar sa fie de dependente tehnologice. Am sunat la Urgente Electrice si n-au venit pentru ca era 9 seara, iar ei nu vin decat pana la 7. Daca logica asta s-ar aplica si la Urgente Medicale, am crapa dracului cu totii. Ca supliment, n-am apa calda la robinet de 3 zile, pentru ca si apa calda este o forta care ma uraste, si toate astea pe capul unui om care locuieste in motul Bucurestiului. A, sunt si gripata, si ma doare o masea, si as dori sa transmit curentului electric: si eu te urasc, ba!e bine asa?

Aceste randuri nediacriticoase si vaicarete sunt scrise de la munca, momentan singura mea cale de comunicare cu Planeta si de informare despre lucruri importante, cum ar fi ca Marinero a innebunit si vrea sa dizolve Parlamentul, sau ca Nati Meir nu mai candideaza, in semn de protest fata de clasa politica, la fel ca si printul Duda Intaiul fara principat care s-a retras mai devreme de nici macar n-am apucat sa il iau la misto. Si pe aceasta unica cale de comunicare, da, stiu ca am facut o cacofonie, anunt publicul ca:

Am facut intentionat poza prea mica ca sa fie lizibila pentru ca de-aia, da, stiu ca am facut inca o cacofonie. N-am cerut permisiune sa o pun aici, dar oamenii de la revista stiu oricum de unde sa ma ia pentru copyright infringement

1. Am aparut in revista studenteasca Ambition, unde cica vorbesc despre copilaria mea, o perioada care pentru mine nici n-a existat nici nu s-a terminat. Am aparut e foarte propriu spus, fiind vorba de o poza de trei sferturi de pagina cu mine. Si tot ce e scris acolo e adevarat, in afara de faptul ca scrie studenta si eu nu mai sunt studenta, in afara de faptul ca ce-am povestit eu despre copilaria mea e o vrajeala draguta dar partial sinistra si nici macar poza nu e facuta de cine scrie acolo ca a facut-o. Dar asta nu conteaza tinand cont ca oricum n-ati auzit de revista asta si site-ul lor nu mai e actualizat de hat-hat. Adevaratul Autor al pozelor a prezis ca o sa le pun pe blog si o sa le folosesc la agatat and shit, deci cine sunt eu ca sa il contrazic.

2. M-am hotarat sa transform povestea cu girafa intr-un desen animat, pentru ca mi se pare ca n-am masacrat suficient acest mediu artistic, si vreau un narator sau o naratoare cu voce draguta care sa citeasca poezia pentru mine, se ofera cineva? Sunt singurele cerinte. Eu stiu sa citesc, dar n-am voce draguta, deci ma pot ajuta pe mine ma m- doar pe jumatate. Desigur, nici asta nu conteaza asa de mult, din moment ce exista posibilitatea sa renunt la idee de lene.

Stiu ca n-am fost prea coerenta, probabil am febra .Ma duc sa bolesc in grota mea cu facilitati de Evul Mediu.