bat câmpii

(mai mult…)

Pentru că am găsit în manualul de radio  “s-a inventat farfuria care se spală singură” ca exemplu de ştire de fapt divers, mi-am petrecut o zi întreagă imaginându-mi următoarea arătare:

La 3 dimineaţa înainte de licenţă, în stare de zombie după 4 zile de insomnie oribilă, desenez o farfurie care se spală singură. Mda.

Apoi m-am apucat să mă informez despre alegerile prezidenţiale din 2000 pentru un subiect despre efectele mass-media şi am dat de un documentar despre campania de atunci, care mi-a ştanţat pe creier următoarea melodie marca PDSR:
Împreună am pornit, mergem împreună
Pentru-al nostru candidat vom veni la urnă!
Patru ani de-acu-nainte Iliescu preşedinte
Noi vă vreeem, vă votăm!
Iliescu preşedinte patru ani de-acu-nainte
Pentru noooi, pentru voi.
Este oribil, nu mai reuşesc să scap de acest cântecel, pe lângă care spotul hip hop al lui Stolojan („Sunt preşedintele de care ţara are nevoie acum! Exact! Sunt preşedintele de care ţara are nevoie acum!”) se poate numi un eşec muzical. Al lui nea Nelu e vesel, catchy, obsedant, sinistru. Ce e mai oribil e că nu-l suport pe Iliescu. Şi totuşi, toată ziua de ieri mi-au cântat şi dansat în cap un cor de brioşe vesele (ca în episodul „The Muffin King” din Laboratorul lui Dexter) care închină imnuri lui Ilich. Poate o fi şi din cauza lipsei de somn, la cote record în zilele astea, de-am crezut c-o iau razna. Povestea un nene pe net că a stat treaz cinci zile încontinuu şi printr-a patra zi vedea avioane în copaci pe stradă. Eu n-am ajuns chiar la o asemenea performanţă, ce-i drept.

În fine. Mâine…adică azi, că e deja trecut de 12: momentul adevărului. Examenul de licenţă. Nu ţin neapărat să iau cine ştie ce notă, dar nici nu vreau să mă înec ca etnicul rrom la mal.
Mă simt bătrână. Is there life after college? Şi vreau să zic viaţă adevărată, nu ca-n teoria lui Dănuţ din La Medeleni: vine un om mare care ia locul lui Dănuţ, arată ca el, pretinde că e el, dar nu mai e, iar despre Dănuţ nu ştie nimeni unde dracu s-a dus.

Împreună am pornit, mergem împreună! Pentru-al nostru candidat vom veni la urnă!

de insomnie.

nu ştiam că e contagios.

În mod excepţional şi ca în vremurile bune, acest desen fără rost nu este însoţit de expunerea vreunei frustrări, pentru că nici una din următoarele nu merită dezvoltată:

1. Reluarea frustrărilor anunţate în articole anterioare.
2. Acum, în timp ce scriu, sunt devorată de ţânţari. M-am dat cu cremă împotriva ţânţarilor acum 15 minute şi în ultimele 15 minute am fost ciupită de nu mai puţin de 5 ori. Urăsc ţânţarii.
3. Stau cu cartea “Relaţii publice şi mass-media” deschisă de aproximativ 2 ore, timp în care nu am citit nici măcar o pagină. Urăsc relaţiile publice, precum şi mass-media. Şi mai am o săptămână în care chiar va trebui să învăţ, iar dacă am ghinion, va trebui să învăţ tot restul vieţii despre relaţii publice. Şi mass-media. De fapt, singurul motiv pentru care nu mă culc, deşi e 3 dimineaţa, e ăla că o să am iar un coşmar cu relaţii publice şi mass-media. Şi uite-aşa stau şi mă uit la Scrubs şi mă ciupesc ţânţarii. Am zis deja că urăsc ţânţarii.
4. Astăzi am fost întrebată pentru a 1457-a oară într-un loc unde beam bere dacă sunt majoră. De fapt, a fost întrebat tovarăşul de bere dacă eu sunt majoră, ceea ce mi se pare dincolo de stupid şi inutil, căci dacă eram minoră, iar el era un pervers chitit să mă îmbete şi să profite de mine, desigur că oricum n-ar fi răspuns: “Da, are 16 ani jumate. Şi abia aştept să o sodomizez după ce plecăm de aici!” Interesant e că mai demult, într-unul din locurile unde mi se pusese această întrebare inteligentă, acelaşi chelner grijuliu a intrat peste mine la toaletă, şi am vaga impresie că a făcut-o intenţionat. Anyway: Mă calcă pe nervi faptul că acum par prea tânără ca să fiu o gagică hot, iar imediat după aceea voi fi prea bătrână ca să fiu o gagică hot. (La dracu! Încă un ţânţar! M-a ciupit de talpă! De talpă!!!!)
5. Întârzii. Nu reuşesc sub nici o formă să ajung undeva cu mai puţin de un sfert de oră întârziere. De cele mai multe ori întârzierea depăşeşte cota treijde minute, ceea ce ar trebui să fie, de fapt, o frustrare a oamenilor care se întâlnesc cu mine, dar eu doresc sincer să ajung la timp, aşa că mă întristează de asemenea. Cred că problema principală e tendinţa mea de a pleca de acasă cu 10 minute înainte de ora la care ar trebui să fiu în capul ălalalt al oraşului, gândind: “OK, ÎNCĂ nu am întârziat. Dacă aş zbura, aş putea ajunge la timp!”
6. Încă alte câteva chestii care chiar ar merita dezvoltate dacă blogăreala ar fi anonimă iar eu aş fi relativ exhibiţionistă.

Nu e reconfortant faptul că acest desen cu meduze nu e însoţit de nici o frustrare?

Notă: tricoul roşu e cumpărat de tata şi are un trandafiraş şi o chitară pe lângă textul cu Rock Forever. Dar eu n-am putut niciodată să desenez trandafiraşi.

1. Nu ştiu dacă a reuşit careva să explice până la urmă care este motivul logic pentru care unii devin criminali în serie, dar eu aş zice că insomnia e un motiv bun. De curând am atins un nou record personal: vreo 40 de ore de stare de veghe continuă. Paranoia care m-a cuprins era periculos de aproape de un impuls criminal. Pe lângă faptul că eram convinsă că nu voi mai putea adormi vreodată, eram hotărâtă să mă răzbun cumva pe restul populaţiei pentru acest neajuns. Nu cred că mi s-a mai părut niciodată atât de iritant sunetul vocii unei alte fiinţe din jalnica specie umană, şi dacă aş fi avut un Kalaşnikov la îndemână s-ar fi lăsat cu măcel. De asemenea, dacă mi s-ar fi spus că în 5 minute are loc sfârşitul lumii, aş fi fost extrem de foarte bucuroasă. Partea proastă e că, deşi am dormit în cantităţi destul de mari de atunci, senzaţia cu pricina nu m-a părăsit întrutotul. Sunt cuprinsă de dezgust faţă de băieţi, fete, oameni mari, copii, cupluri fericite şi leşios-dulcege, oameni singuri şi nefe şi în general faţă de oricine ar respira în apropiere de mine.

2. A dat tata cu ochii de blogul meu trist, şi i-au sărit în ochi 2 chestii: că am scris Edgar Cayce cu K (de parcă i-ar păsa cuiva cum îl chema de fapt pe şarlatanul ăla) şi că eu povestesc aici absolut tot ce fac. Nu, tată, nu povestesc absolut tot ce fac, doar partea mai puţin jenantă, atât pentru mine cât şi pentru restul umanităţii. N-am înnebunit chiar de tot. Oricum, lectură plăcută în continuare. Uite, dacă ar fi să povestesc tot ce fac, momentan sunt în pijamale la 7 pm şi mă uit la Super Sweet Sixteen. Şi naiba să mă ia dacă nu le invidiez pe gagicile astea proaste şi putred de bogate. Cred că duc o viaţă tare fericită. Şi de fapt nici nu-s aşa de sigură cum că eu aş fi mult mai inteligentă.

3. Alte căutări pentru care minunatul Google i-a trimis la mine pe tâmpiţii care le-au tastat:
nadia goala- de 7 ori. Nadia Comăneci e cam bătrână să fie vorba despre ea. Poate căuta totuşi poze cu Nadia goală în tinereţe. “Imposibil să fie vorba despre tine”, m-a asigurat un băiat care mă consideră un roboţel asexuat.
jocuri sa impusti rinoceri- da, şi eu i-aş împuşca pe toţi. Nu, nu pe ăia din Africa.
filme cu babe da 60 ani, filme porno cu mosi si babe (iar!!!), babe si mosi in filme porno- hai, mai duceţi-vă dracului de gerontofili.
youtube sex femei grase- măcar nu le vrei şi bătrâne.
raie buboasa- de ce,Google? De ce râia buboasă la mine? Mă spăl în fiecare zi!!
regia autonoma de transport entuziast- RATE, deci. Să fie accesul interzis babelor, şi voi susţine şi eu această regie autonomă cu entuziasm.
„orasul care arata curul la tren”, precum şi „mi-e frica ca imi mananca tata cucul”- la astea n-am ce comenta. Serios. Chiar nu.

Atât. Nu sunt în stare de nimic când sunt cuprinsă de mizantropie.