bat câmpii

Ambalajul unei minunate piese de mobilier achiziționate de mama Nadiei în Anno Domini 2009

Greetings and salutations, visitor. You have entered The Zone where normal things don’t happen very often. It is called NadiaLand. Mai nou, la mine în baie, când dai drumul la apa de la chiuvetă, se umple CADA. Apa curge ÎN SUS din gaura de scurgere și umple cada. N-am mai văzut așa ceva de când sunt.

În timp ce maică-mea se uită la noul ei serial preferat, Zeke și Luther de pe Disney Channel (care nu e la fel de prost ca Hannah Montana, dar asta nu înseamnă prea mult), să trecem la lucrurile serioase pe care le face toată lumea, adică bilanțuri de sfârșit de an. Asta dacă tot am ratat momentul unei scrisori pentru Moș Crăciun, alt lucru pe care îl face toată lumea. Dar m-am gândit că bietul babalâc n-o mai avea timp și de mine cu atâția indivizi care îi cer să preschimbe apa în vin. (mai mult…)

E vorba, desigur, de cei doi care unul dintre ei îl iubea pe celălalt. Interesant cum acest duo tragicomic cândva cathartic pentru Nadia, dar care nu mai are demult nici o semnificație reușește să se mențină singur în viață.

Pentru cei care se întreabă, de exemplu, de ce zăpada nu cade în loc să se învârtească prin aer ca un roi de licurici beți, sau care e totuși sexul pinguinilor, sau ce se întâmplă în poveste (căci la precedenta producție Nadiafilms, cu elefanții siamezi, doi comentatori deștepți până în tindă mi-au făcut capul calendar cu incapacitatea lor de a pricepe o prostioară simplă- mă întreb cum s-or descurca cu Kafka) sau, până la urmă, de ce m-am obosit să fac filmulețul ăsta țeapăn și pixelicios, am un singur răspuns: nu cerceta aceste legi, căci ești nebun de le-nțelegi.

Bucureşti, autobuzul 300. Un El şi o Ea, porumbei îndrăgostiţi. Stau lângă uşa de la mijloc şi se ţin în braţe, şi se giugiulesc. Lângă ei, Nadia. Autobuzul stă la un semafor.
Ea, privind în treacăt pe geam: Ia uite…”Pentru siguranţa dumneavoastră, această zonă este supravegheată cu camere video”.
El: Da, te mai şi anunţă. Chiar lângă camera video. Ce proşti.
Ea: Unde e camera video?
El, zâmbind tandru: Acolo, n-o vezi? (arată spre camera video, aflată pe stâlp, deasupra anunţului sus-menţionat)
Ea: Unde?? Aia e camera video?? (mai mult…)

Un Metaforel despre Nadia: “Eşti ca un cadou frumos într-o cutie urâtă”.

…presupun că sună mai bine decât Dracu în persoană. (mai mult…)

Am citit şi io, Nadia, amatoare de desene animate, un roman erotic. Adică aşa ar fi trebuit să fie, că era din colecţia erotică a editurii nu ştiu care şi cu o poză cu ţâţele goale ale unei femei pe copertă. Ceea ce m-a enervat cumplit, pentru că însemna că nu pot să o citesc în metrou fără să se holbeze toate babetele scandalizate la mine, iar masculii cu aer de zilieri alcoolizaţi să nu-mi rânjească. Serios, de ce o poză cu ţâţe goale pe copertă? Cine e aşa de disperat după ţâţe goale îşi cumpără un Hustler. Nici un disperat după ţâţe goale n-ar avea răbdare să citească neroziile pseudointelectuale şi pline de neologisme ale dlui Pascal Bruckner, deci dacă editura ţintea către publicul rubricii Fata de la pagina 5, au cam scrântit-o. A, da, că uitai să zic, era vorba de Pascal Bruckner. Luni de fiere. (mai mult…)

pisică desenată de mine cu gândul la o pisică adevărată, care nu umblă de una singură

Povestea cu pisica e una din preferatele mele, iar dintr-ale lui Kipling, numărul doi (după cea cu Puiul de elefant).

Pe scurt: acţiunea se petrece pe vremea când toate animalele erau sălbatice, dintre care cel mai sălbatic era Pisica. Şi Omul era sălbatic, până când l-a domesticit Femeia (Femeia nu e om, după cum a demonstrat clasicul în viaţă Cristian Tudor Popescu), care a mai domesticit după aceea şi Câinele, Calul, Vaca. Pisica nu s-a lăsat. Când o chema altă lighioană spre peştera oamenilor, răspundea aşa: „Eu sunt Pisica aceea care umblă de una singură şi pentru mine toate locurile sunt la fel.” (mai mult…)