bat câmpii

Ce urmează e complet neinteresant și se constituie mai mult într-un dialog interior exteriorizat în lipsă de interlocutor, în care Nadia e plictisitor de ne-amuzantă, ne-ironică și abandonează pentru câteva momente sindromul Peter Pan ca să-și pună niște întrebări de om mare.

Mi-e destul de clar, după o lună, că Nu vreau să continui minunatul masterat la care sunt înscrisă. Singurul lui avantaj e că e nu mă costă nimic și că am o legitimație cu care capăt diverse reduceri încoace și încolo. În rest… e plictisitor până la Dumnezeu și înapoi, materiile sunt neinteresante, profesorii nu știu engleză, deși teoretic e un program cu predare în engleză. Mă duc acolo cu același interes cu care m-aș duce să văd niște maimuțe puricându-se, sau, și mai rău, un maraton complet Stăpânul Inelelor, cu toate cele trei filme plus comentariul de pe DVD al lui Peter Jackson. (mai mult…)

Deşi au venit să mă vadă primii, au ajuns să fie serviţi la portret ultimii, fiindcă tot timpul erau alţii mai grăbiţi, aşa că ar fi frumos din partea mea să-i menţionez întâi pe: Petre, lupul prietenos,  care a venit însoţit de bicicleta lui tunată şi folosită cu succes la sprijinit bannerul hotcity (Petre are ochi albaştri, nu mov cum au ieşit ai lupului de mai jos pe motiv de soare în ochii mei)

(mai mult…)

Dragi cei 2 cititori şi jumătate ai blogului meu. Priviţi acest afiş, şi mai precis ce scrie în stânga lui, sub Nigels (click pentru mărire dacă n-aveţi ochi de şoim):

Deci aşadar şi prin urmare, este vorba de mine, Nadia, care voi fi mâine în Cişmigiu să desenez animale la lume. Gratis.

Sunt aşteptaţi cu interes:
1. Oamenii care ştiu că-mi sunt simpatici şi vor să mă susţină. Chiar dacă nu vor neapărat, tot ar trebui să mă susţină, aşa e corect, din moment ce le-am făcut bucuria de a-i considera simpatici.
2. Oamenii care nu mă cunosc, dar vor un desen de la mine. E o ocazie unică, dat fiind că mai încolo voi fi mult prea celebră şi bogată.

Cei care-mi sunt mai degrabă antipatici se pot distra la fel de bine şi în alt parc, să zicem, Herăstrău. Cei care nu ştiu în ce categorie sunt pot să mă întrebe, dar dacă şi la asemenea chestiuni simple au dileme, oare cum se pot hotărî dimineaţa ce culoare de şosete să-şi ia? Altminteri, o să fie bine şi la vară cald, şi oile pe pajişte. Să nu uit să-mi iau o şapcă, să nu mă bată soarele în cap prea tare.

Mă rog, e criză, nu ştiu dacă nu cumva vorbesc singură, dar în fine. Deci! Îmi caut un loc de muncă. Full-time. Bine plătit. Sau măcar mediocru plătit. Ok, merge şi prost plătit, dar chiar gratis nu muncesc. Am zis.
Iată cine sunt eu.
Numele: Nadia

cv picture

Vârsta: 21
Educaţie: Mi-am luat bacul cu o medie peste nouă, deşi nu am fost o tocilară, în anul 2006. Apoi, nefiind o tocilară, am intrat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, pe scurt Fejesece, pe un loc la buget. Tot fără să fiu o tocilară m-am trezit şi bursieră din anul doi încolo. Nu sunt o tocilară! (mai mult…)

Să citim acest editorial. Sau comentariu. Sau pamflet. Sau ce-o fi. (OK, am făcut facultate degeaba, n-am învăţat cum să clasific un text atât de special). A fost publicat în secţiunea Cultură a Jurnalului Naţional. Am aflat de el cu ocazia indignării uneia din cele două feministe din România, care întâmplător e profă la Fejesece. Cică cele două feministe au dorit să publice un drept la replică, da’nu li s-a dat voie. În fine. Nu mă interesează în mod deosebit chestiunea legii UE în sine. (Treaba cu “doamnă/domnişoară”  chiar e sexistă dacă stăm să ne uităm la ea cu lupa, dar Parlamentul European mai avea cu siguranţă multe probleme de rezolvat înainte de asta.) Ce mi-a atras mie atentia este următorul aspect: autoarea e supărată rău de tot pe feministe fiindcă din cauza nefe…ricitelor acelea ea trebuie să muncească. (mai mult…)