bat câmpii

Decor: un eveniment sportiv pentru cefe groase, desfăşurat într-un loc pentru obraze subţiri, adică lângă piscina unui hotel fiţos. Plouă. Publicul stă în picioare, fiindcă locul nu e prevăzut cu scaune, şi oarecum în ploaie, pentru că nu e prevăzut nici cu suficiente umbrele. Personaje: o jurnalistă care urmăreşte ostilităţile; PRista întâmplării, care o abordează pe jurnalistă pe la jumatea concursului.

PRista: Salut! Eu sunt PR-ul acestui eveniment! Tu eşti din partea presei?
Jurnalista: Da…
PRista: Mă gândeam eu! Că păreai aşa atentă, să pricepi tot! Ştii, eu nu înţeleg mare lucru din chestiile astea…
Jurnalista, zâmbind politicos: ….
PRista: Mă uitam la tine cum tot scriai în carneţel, şi mi-am zis: ce ziaristă talentată! Înţelege şi notează tot! Eu sunt pe dinafară, nu pricep nimic…
Jurnalista, zâmbind politicos: Păi…ahm…da…asta e treaba mea…
PRista: Ai fost atentă la toate probele, ai notat toate rezultatele? Uau!
Jurnalista: Ăă….Da…
PRista: Ce bine că există oameni care se pricep!
Jurnalista: Dar prezentatorul n-a anunţat clasamentele şi măsurătorile la toate probele…Bine, o să trimiteţi rezultatele, nu?
PRista: Da, da…trimitem rezultate, comunicat, tot…
Jurnalista: Bun, bun.
PRista: …Luni.
Jurnalista: Ah. Dar eu trebuie să pun pe site mâine, sau chiar în seara asta.
PRista: Păi, noi nu putem mai devreme de luni…
Jurnalista: Ah. Dar poze?
PRista: Poze, tot aşa. Luni sau cel mai devreme mâine seară.
Jurnalista, dezamăgită: …
PRista: Ştii, noi nu lucrăm până atunci şi de-aia, n-avem cum altfel.
Jurnalista: N-or să fie totuşi nişte poze pe site-ul oficial al concursului imediat?
PRista: Nu prea ştiu…
[la sfârşit]
PRista: Care e clasamentul? Că nu prea am fost atentă…
Jurnalista (îi arată notiţele): Păi vine aşa: ăsta pe locul întâi, după care ăsta…
PRista: Din ce ţară e ăsta? Că n-am comunicatul de presă la mine.
Jurnalista: Din Suedia. Uitaţi, scriu eu clasamentul pe o foaie, puteţi să o luaţi.
PRista: Vai, îţi mulţumesc! Pe mine m-au pierdut pe drum. Şi n-am nici un comunicat la mine…

[cortina]

Argumentul suprem al studentului fraier, la început de drum, dacă venea vorba să demonstreze că îi curge jurnalismul prin vine, era: „am scris în revista liceului”. Revista liceului, definiţie: o labă din cele mai triste, în care se găseau în general lucruri îngrozitor de plicticoase şi ridicole, scrise de elevii cei mai snobi şi piloşi. Liceul meu avea şi el aşa ceva. Îi zicea Consonanţe şi conţinea analize nemuritoare precum „Prepoziţiile-nuclee de intensitate a scrisului în lirica eminesciană” sau încercări literare obosite stil „Ore gemene de ritual/ Sfâşiind cortină de-amintiri/ Nerostitele tăcute trăiri/ Licărind în globul de cristal” (am citat dintr-o poezie scrisă de directoarea liceului). Am scris şi eu în această publicaţie jenantă.

Dar, dar! Acum vine marele plot twist: (mai mult…)

-dezbatere deontologică de mare angajament, post-licenţă-

Decor: Terasa La Motoare. Personaje: trei (deja foşti) colegi şi (probabil) licenţiaţi în domenii diferite- un Jurnalist, un PR-ist, un Publicitar, toţi trei destul de alcoolizaţi. Punctul de plecare: perspectivele de carieră ale Nadiei. Trebuie să menţionăm că Nadia se află şi ea la masă şi, deşi foarte slabă, nu e încă invizibilă.

Jurnalistu’: Eu o văd pe Nadia o jurnalistă faină pe domeniul politic…
PRistu’: Nuuuu….nici gând. Eu n-o văd jurnalistă deloc.
Publicitaru’: Nici eu n-o văd…
Jurnalistu’: De ce nu?
PRistu’: Păi, pentru că pe Nadia n-o ţine să fie jurnalist. Când o să-i zică cineva „Despre asta n-ai voie să scrii, îţi scoatem articolul, îţi tăiem din el” sau mai ştiu eu ce, o să răspundă: „Du-te în p..a mea, s-o f.. pe mă-ta” şi pleacă. (În apărarea mea, trebuie să menţionez că nu mă exprim în felul ăsta decât în cazuri extreme.) (mai mult…)

-văzută de Nadia B. cu sprijinul cărţilor citite pentru examenul de Istoria Presei (pe care l-a promovat cu succes!)-

La început a fost cuvântul. Vorbit, scris, tipărit, după aia ziarele. Pentru lumea civilizată, ultima nenorocire a survenit prin secolul 17. În zona unde mă aflu acum, adică spaţiul românesc, vreo 200 de ani mai târziu. Se putea şi mai rău.
Primele ziare româneşti au fost Curierul Românesc (1829), al lui Ion Heliade Rădulescu, şi Albina Românească, al lui Gheorghe Asachi. Ambele publicaţii au suferit din pricina cenzurii! (Ceva mai încolo, îl găsim pe Asachi în post de cenzor guvernamental, croindu-şi drum cu foarfeca printr-un roman al lui Bolintineanu). (mai mult…)

În deschidere: more  Adobe Illustrator stuff. Pentru Illustration Friday, tema: Hierarchy. Deja detest Illustrator. Desenatul ăsta vectorial în general mi se pare oribil şi fără suflet.

-ultima însemnare despre Fejesece…-
…asta în cazul în care scap cu bine de părţile dezgustătoare care urmează (sesiune şi licenţă) şi despre care nu am nici un entuziasm să vorbesc. (mai mult…)

Să citim acest editorial. Sau comentariu. Sau pamflet. Sau ce-o fi. (OK, am făcut facultate degeaba, n-am învăţat cum să clasific un text atât de special). A fost publicat în secţiunea Cultură a Jurnalului Naţional. Am aflat de el cu ocazia indignării uneia din cele două feministe din România, care întâmplător e profă la Fejesece. Cică cele două feministe au dorit să publice un drept la replică, da’nu li s-a dat voie. În fine. Nu mă interesează în mod deosebit chestiunea legii UE în sine. (Treaba cu “doamnă/domnişoară”  chiar e sexistă dacă stăm să ne uităm la ea cu lupa, dar Parlamentul European mai avea cu siguranţă multe probleme de rezolvat înainte de asta.) Ce mi-a atras mie atentia este următorul aspect: autoarea e supărată rău de tot pe feministe fiindcă din cauza nefe…ricitelor acelea ea trebuie să muncească. (mai mult…)