bat câmpii

Motto: „Asemănarea între rău şi bun este doar în vocala u.” (Constatarea Zilei pe blogul creştin Vreau Mântuire)

Fraţi creştini şi surori la fel de creştine care citiţi acest blog! Mi-am dat seama că am neglijat zidirea sufletului vostru. Mă tem că v-am smintit vorbindu-vă numai de tulburările mele şi nu m-am gândit să vă ajut şi pe voi să luptaţi cu ale voastre, ca să trăiţi mai cinstit şi armonios întru Domnul. Din păcate, n-am mai citit nici o carte a Sfinţilor Părinţi, şi nici n-am mai urmărit emisiunea mult-luminată Duhovnicul de la miezul nopţii, dar am găsit şi alte surse de înţelepciune creştină, mai la îndemână: blogurile ortodoxe. Folosind, aşadar, pioasele cuvinte ale acestor bloguri, vă voi răspunde la câteva întrebări care ştiu că vă frământă. (mai mult…)

Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că eşti cu mine pretutindeni, inclusiv în ceainării.  Ba chiar în 2 ceainării, săptămâna asta. Ce e, totuşi, aşa de ortodox la Ceaiul artistic Gong Yi Cha?

P.S. Cam au gust de apă chioară ceaiurile astea ortodoxe.

(În imagine: primul elefant desenat cu tableta grafică)

Împuşcaţi-mă.
Mama se uită la emisiunea „Duhovnicul de la miezul nopţii”. Care este într-un fel precum „Telefonul de la miezul nopţii”, dar cu un duhovnic. În loc de Gary Cole, avem un nene bărbos, cu faţa veselă şi turtită ca un abţibild, iar în loc de infractori şi suflete chinuite, interlocutorii acestui Jack Killian al popilor sunt în general femei prea bătrâne ca să mai poată fi inteligente. De fapt, titlul este impropriu, căci nimeni nu i se confesează lui midnight popă, conversaţia având loc după modelul: „Ascultătorii întreabă, noi răspunde”. Tema de astăzi: Apocalipsa.
Livia din Bucureşti: Ce voiam să vă întreb, părinte, despre Apocalipsa asta. Eu am auzit de la părintele Arsenie Boca că (sic!) atunci când vine sfârşitul lumii, vor cădea şi stelele din cer. Eu am crezut că e vorba chiar de stele-stele, care or să cadă pe pământ, dar altcineva mi-a spus că vorbea de sfinţi, că or să cadă sfinţii. Dvs ce credeţi, ce a vrut să zică de fapt? Şi dacă or să cadă sfinţii, cum or să cadă, în ispită sau mor?
Silvia din Bucureşti: Cum ne putem opune sau împotrivi acelor semne ale fiarei care vor fi implantate pe frunte sau în mâna dreaptă?
Elena din Focşani: Părinte, am sunat să vă întreb. Mie îmi place să citesc Psaltirea, dar duhovnicul meu mi-a zis să n-o mai citesc aşa de des. Puteţi să-mi spuneţi dacă e păcat să citesc psaltirea tot timpul?
Midnight popă: De ce să fie păcat?
Elena: Păi nu ştiu, de aia vă întreb…
Maria: Săru-mâna, părinte. Sunt Antosia Maria din comuna Dădăreni Căprioru!
Midnight popă: Bună seara. Nu s-a dat stingerea acolo încă? He-he…
Maria: Nu s-a dat. Părinte, copilul meu a avut un accident de maşină…
Midnight popă: Doamnă, Dumnezeu e părintele nostru al tuturor! Şi uneori un părinte simte să dea copilului prăjitură, iar alteori simte să îi dea bici! Poate vă face să râdeţi această vorbire a mea…
Maria: Mă face, mă face!
Midnight popă: Când pui sare în mâncare, e bine, dar dacă pui sare pe o rană, e rău, sau dacă ai pune zahăr, ar fi şi mai rău, sau dacă ai pune sare unde trebuie să pui zahăr…(midnight popă se opreşte descumpănit de propria idee)
Nicolae din Bucureşti: Eu, părinte, am sunat ca să vă spun că se vor mântui doar acei oameni care au implantat microcipul lui Dumnezeu, decalogul legii lui Dumnezeu. Numai aceea care au semnul lui Dumnezeu in inimă vor renunţa la acea cheie a nenorocirilor numită egoism!
Nadia, o veche fană a egoismului: Mamă, nu ţi se pare ridicolă această emisiune?
Mama: Ia mai taci. Tu nu vezi că vine sfârşitul?
Nadia: Vine sfârşitul?
Mama: Sunt peste tot semnele. Nu vezi ce de chestii se întâmplă?
Nadia: Mamă, această emisiune îmi jigneşte inteligenţa.
Mama: Inteligenţa ta nu mai poate fi jignită mai rău…

P.S. Alte lucruri triste pe ziua de azi: mi-am prins mâna în mod dureros în cutia poştală, în timp ce mă străduiam să pescuiesc cu un pix 2 plicuri cu facturi. Facturi!!! (Pentru cine nu ştie, ne-am pierdut cheia de la cutia poştală. Ea este permanent încuiată şi scoatem ce ne trebuie din ea cu un pix sau cu un băţ de pe jos.)
On the bright side, totuşi, zilele trecute am găsit 10 RON pe jos, în faţa blocului. Niciodată până acum n-am mai găsit bani…

P.P.S: Pentru Costică şi alţi inteligenţi care simt nevoia să-mi tot atragă atenţia că mă lamentez prea mult pe aici. Acest blog s-a înfiinţat numai şi numai pentru lamentări, de la bun început. N-are nici o valoare informativă sau artistică, nu e literatură, nu-i un serviciu de comunicate de presă, aşadar nu accept nici un fel de critici. E un mijloc de descărcare a frustrărilor, atâta tot. Dacă te anunţ în prealabil că mă voi lamenta  şi tu tot stai să citeşti, n-ai nici o scuză. Am zis.

P.P.P.S. Pauza continuă. Nu e nici un post aici, aveţi vedenii.

În episodul de astăzi vom vorbi nu despre Olimpiadă, nici despre război, ci despre cartea Pelerinul român, apărută la editura Pelerinul român în anul Domnului 1992. În carte este vorba despre pelerini români.

Ce îşi propune această carte? Aflăm din prefaţă: „Lucrarea de faţă este o încercare de imitare a Pelerinului rus. (Nota Nadiei: mai mulţi scriitori ar trebui să aibă curajul să-şi prezinte opera ca încercări de imitare. Îngerul Sincerităţii şi-ar primi aripile în fiecare zi.) Este o lucrare în care marii duhovnici români ne arată cum practică ei rugăciunea.”

Ce mai aflăm din carte? Răspunsuri la diverse întrebări fundamentale.

De câte feluri este rugăciunea? Există 7 trepte ale rugăciunii:

1. Rugăciunea limbii. (Mă abţin să spun la ce mă gândesc când aud de rugăciunea limbii.)

2. Rugăciunea minţii. Aceasta o numesc Sfinţii Părinţi rugăciune cu un picior sau zbor cu o aripă. (Rugăciune într-un picior, ghici ciupercă ce-i?)

3. Rugăciunea inimii. Legea cea mai scurtă a rugăciunii aceasta (sic!) este să nu-ţi închipui nimic în vremea rugăciunii. Pentru ce? PENTRU CĂ MINTEA LUI HRISTOS N-A AVUT IMAGINAŢIE, toţi sfinţii o spun aceasta. (Întrebare enervată din partea Nadiei: da’de unde ştiau sfinţii ăia ce era în mintea lui Hristos? Ei drăcie! Doar nu erau telepaţi!) Când s-a pogorât mintea în inimă, inima înghite pe Iisus şi Iisus inima. (Iniţial am vrut să desenez asta, dar mi-am dat seama că e o imagine prea complexă.)

4. Rugăciunea văzătoare. Sufletul lui Amun a fost văzut de Sf Antonie cel Mare că mergea la cer, deşi Antonie era la mii de kilometri distanţă de cel care murise. (Mamă, ce tare! Asta da superputere. Deci aşa ştiau sfinţii de mai sus ce era în mintea lui Hristos, spuneau rugăciuni văzătoare. Dar în mintea lui Iuda nu vedeau, să-i dea o mamă de bătaie înainte să facă pocinogul?)

5. Rugăciunea de sine mişcătoare. Te mişcă să te rogi, şi când dormi şi când vorbeşti şi când mănânci şi când călătoreşti. (I se mai spune şi perpetuum mobile, probabil…un înlocuitor minunat pentru automobil sau bicicletă. A, şi aud în premieră expresia „de sine mişcătoare”, ca antonim la „de sine stătătoare”. Bravo, Pelerinul român!)

6. Rugăciunea în extaz sau în uimire. De un sfânt se spune în Filocalie că era cu mintea în cer, iar dracii îi luau trupul ca pe o minge şi îl aruncau strigând şi-l prindeau trupul unul de la altul. Când un om este răpit cu mintea la cer, aceasta se cheamă rugăciune în uimire. (Asta nu mai e mişto. Superputerea de a fi pasat de la un drac la altul? Dar nu se specifică ce sport anume jucau dracii cu trupul sfântului. Fotbal? Baschet? Handbal? Tenis cu piciorul?)

7. Rugăciunea contemplativă. Aceasta îl face pe om să zică precum Sf Apostol Pavel: „În trup sau în afară de trup, Dumnezeu ştie.” A fost răpit la al treilea cer, dar nu ştia! (Deja devine repetitiv. Opriţi-vă pe la 5, zic eu.)

Care sunt treptele desăvârşirii? Acestea sunt 3 şi iată-le:

1. Făptuirea morală. Aceasta este numită prima Sâmbătă, omul se odihneşte de făptuirea cu fapta a păcatului şi se sileşte să pună în locul păcatului ceva opus viciului. Exemple: curăţenia în locul desfrâului, milostenia în locul iubirii de argint, setea în locul beţiei. (Sete în locul beţiei? Cred că asta se numeşte mai degrabă re-branding-ul beţiei.)

2. Slobozenia duhovnicească. Sufletul raţional îşi retrage mintea sa din simţiri, omul nu se mai sminteşte de cele văzute. (Din nou, mă voi abţine să spun la ce mă gândesc când aud de slobozenie duhovnicească.)

3.Odihna duhovnicească a sufletului raţional, care-şi retrage mintea sa din zidiri şi o leagă de Dumnezeu cu totul. (Desăvârşirea este somnul raţiunii, deci? Am înţeles bine?)

Care este ţinuta corectă la o femeie creştin-ortodoxă? (Aici deja o dăm în banalităţi.) Femeile creştine, care voiesc să meargă în Rai, trebuie să umble tot timpul acoperite cu basma pe cap (ca la islamici, deci), fără pantaloni (în fundul gol?), să nu se vopsească la nici o ocazie, fără lux, doar le-a făcut Dumnezeu destul de frumoase, nu trebuie să-l complecteze (sic!) ele pe Dumnezeu. FEMEIA ÎMPODOBITĂ ESTE CURSA TUTUROR DRACILOR. Cea mai frumoasă femeie din lume după trei zile pusă în mormânt aşa de tare miroase, mai tare decât toate putorile din lume. (Aşa, şi?)

Urmează o descriere foarte detaliată a călătoriei sufletului după moarte, cu tot cu vămile văzduhului numărate şi alte poveşti în faţa cărora nu pot decât să mă întreb: „Băi nene, da’de unde ştiţi voi toate astea? S-a întors careva de-acolo?”

BONUS: Descoperirea Fericitului Agatanghel la anul 1327. A ieşit Sfântul la malul mării şi a văzut o hartă de piele pe care era întreaga Europă, iar pe hartă erau litere mari care arătau fiecare ţară, România cu R, Grecia cu G, Rusia cu RS, Italia cu I. Şi a prezis Sfântul viitorul României astfel: „Boul va răgi, iar România va lua toate hotarele sale!” Nice try, Pelerinul român, dar în 1327 conceptul de „România” nu exista nici măcar în proiect.

Cam atât, că m-am plictisit. Odată ce-ai citit o carte d-astea, le-ai citit pe toate…

1. Fotbal. Bine, bine. N-a fost aşa de rău cum credeam. Echipa de fotbal a României nu s-a făcut de râs până acum. Desigur, încă n-a jucat cu Portocalele, care e foarte posibil să ne treacă prin storcător, deşi, dacă ar fi cumsecade, n-ar face-o, că ei şi-aşa sunt asiguraţi şi fără să-şi agaţe în gard şi capetele noastre. (Apropo, cum se face că ori de câte ori am auzit de „naţională” în ultimii ani, avea de jucat un meci cu Olanda? Olandezii ăştia sunt ca ciuma neagră pe capul bietei noastre echipe.)

Prestaţia noastă relativ bună ne-a adus din partea străinezilor aprecieri entuziaste precum: „Franţa s-a împiedicat de România”, apoi „Italia s-a împiedicat de România”- observaţi că România nu e niciodată subiectul. Partea proastă e că nu mai putem să ne plângem de arbitru, de gazon, de conspiraţia internaţională şi de soarta crudă. Partea bună e că putem să ne glorificăm eroii de pe teren, ale căror performanţe se aseamănă cu jertfa soldaţilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Uite ce zice un nene ziarist sportiv despre Rădoi: “V-aţi gîndit că, fără sacrificiul lui Rădoi, golul lui Mutu, şuturile lui Chivu şi Tamaş, în general aerul acela proaspăt pe care l-am expirat şi l-am inspirat nu ar fi fost posibile fără sîngele lui Rădoi?” Care e sacrificiul lui Rădoi? Păi, a dat cap în cap cu alt băiat şi celălalt băiat, care era tot de-al nostru, a avut scăfârlia mai tare. (Chiar, ce se tot dau fotbaliştii noştri cap în cap ca ouăle de Paşti?) Aceste vorbe ne aminteşte de un alt sacrificiu eroic al lui Rădoi, care cu sângele lui a spălat fotbalul românesc şi altădată, când a dat un pumn în geam de supărare că Steaua a mâncat bătaie de la Gloria Bistriţei. Ce-i drept, atunci a fost o vărsare de sânge intenţionată.

Un alt erou naţional este desigur, omul orchestră Adrian Mutu, care a dat gol, că altul pentru treaba asta nu prea avem, dar n-a mai avut vlagă şi pentru un penalty satisfăcător. Îngrijoraţi că Briliantu ar putea să aibă o depresie blegoasă în urma eşecului, cică vreo 1300 de fani au trimis mesaje prin Gazeta Sporturilor ca să-l încurajeze. Premiul de „cel mai emoţionant” a revenit următorului: “Atunci cand crezi ca ti-ai revenit si ca lucrurile incep iarasi sa aseze trecutul vine si te agata din spate… Lacrimile tale de tristete adanca vor fi de fericire fiindca TU esti ADI MUTU, fenomenul si briliantul. “ Amin. Fie numele Tău binecuvântat.

2. Politică. Nu-mi place de dl Blaga, nu-mi place de dl Oprescu. Cred că am mai zis asta. Or mai fi zis-o şi alţii, dar ei măcar ştiu care le displace mai mult. Eu nu ştiu. Nu-mi place de dl Oprescu pentru că vorbeşte cu gura într-o parte, pentru că se îmbracă în culorile Rapidului şi pentru că vrea să dea bilete gratuite pensionarilor la teatru şi la film. De dl Blaga am mai spus de ce nu-mi place- în special pentru că nu-i încape capul în afiş. (Ce pot spune, sunt un om cu o înţelegere profundă a scenei politice.) Cel mai mult nu-mi place că toţi candidaţii sunt ocupaţi să spună cât de prost şi hoţ e ălalalt, de parcă asta n-am şti şi noi fără să se arate ei cu degetul între ei ca nişte copii tăntălăi la ora de dirigenţie. Deci, probabil, nu mă duc nici la votarea asta. Până luni, totuşi, mai am încă un teanc superb de materiale electorale la fel de (sau şi mai) superbe. Într-un flyer al dlui Bodu, am găsit următoarea replică a susţinătorului său Silviu Prigoană: “Credeţi-mă, mă pricep la gunoaie! Ca expert în salubrizare, îl susţin pe Sebastian Bodu!” Dacă eram eu Sebastian Bodu, m-aş fi simţit jignit.

Bonus: Religie. O reflecţie despre sărut a părintelui Savatie Bastovoi:„ O fata sarutata nu mai poate fi numita fecioara, pentru ca ea a depasit bariera psihologica a fecioriei, care este mai grea decat cea fizica, vointa ei a fost infranta. Eu as asemana-o cu un ou din care s-a supt, pe o gaura facuta cu acul, tot continutul. Aceasta dispozitie i se inoculeaza fetei odata cu primul sarut si nimeni niciodata nu-i mai poate reintoarce fecioria, decat poate doar moartea.” Am descoperit această cugetare de duh de demult, dar n-am scris-o aici, şi e de departe cea mai măreaţă mostră de gândire ortodoxă pe care am citit-o vreodată.

La cererea unui singur cititor şi ţinând cont de faptul că azi sărbătorim Floriile, am hotărât să ofer în sfârşit privirilor publicului un desen ortodox. El este realizat de subsemnata în anul Domnului 1993 şi îl reprezintă pe pruncul Iisus însoţit de mama sa şi un înger. Observaţi sublima poezie care răzbate din compoziţie: Iisus abia atinge braţul Mariei, care se preface că-l ţine; îngerul cu aripi negre (???) e în perfectă armonie cu postura aerobică a pruncului sfânt; pe deasupra tuturor trece un porumbel alb cu o floare în cioc. Nu sunteţi emoţionaţi, monştrilor?