bat câmpii

1. Fotbal. Bine, bine. N-a fost aşa de rău cum credeam. Echipa de fotbal a României nu s-a făcut de râs până acum. Desigur, încă n-a jucat cu Portocalele, care e foarte posibil să ne treacă prin storcător, deşi, dacă ar fi cumsecade, n-ar face-o, că ei şi-aşa sunt asiguraţi şi fără să-şi agaţe în gard şi capetele noastre. (Apropo, cum se face că ori de câte ori am auzit de „naţională” în ultimii ani, avea de jucat un meci cu Olanda? Olandezii ăştia sunt ca ciuma neagră pe capul bietei noastre echipe.)

Prestaţia noastă relativ bună ne-a adus din partea străinezilor aprecieri entuziaste precum: „Franţa s-a împiedicat de România”, apoi „Italia s-a împiedicat de România”- observaţi că România nu e niciodată subiectul. Partea proastă e că nu mai putem să ne plângem de arbitru, de gazon, de conspiraţia internaţională şi de soarta crudă. Partea bună e că putem să ne glorificăm eroii de pe teren, ale căror performanţe se aseamănă cu jertfa soldaţilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Uite ce zice un nene ziarist sportiv despre Rădoi: “V-aţi gîndit că, fără sacrificiul lui Rădoi, golul lui Mutu, şuturile lui Chivu şi Tamaş, în general aerul acela proaspăt pe care l-am expirat şi l-am inspirat nu ar fi fost posibile fără sîngele lui Rădoi?” Care e sacrificiul lui Rădoi? Păi, a dat cap în cap cu alt băiat şi celălalt băiat, care era tot de-al nostru, a avut scăfârlia mai tare. (Chiar, ce se tot dau fotbaliştii noştri cap în cap ca ouăle de Paşti?) Aceste vorbe ne aminteşte de un alt sacrificiu eroic al lui Rădoi, care cu sângele lui a spălat fotbalul românesc şi altădată, când a dat un pumn în geam de supărare că Steaua a mâncat bătaie de la Gloria Bistriţei. Ce-i drept, atunci a fost o vărsare de sânge intenţionată.

Un alt erou naţional este desigur, omul orchestră Adrian Mutu, care a dat gol, că altul pentru treaba asta nu prea avem, dar n-a mai avut vlagă şi pentru un penalty satisfăcător. Îngrijoraţi că Briliantu ar putea să aibă o depresie blegoasă în urma eşecului, cică vreo 1300 de fani au trimis mesaje prin Gazeta Sporturilor ca să-l încurajeze. Premiul de „cel mai emoţionant” a revenit următorului: “Atunci cand crezi ca ti-ai revenit si ca lucrurile incep iarasi sa aseze trecutul vine si te agata din spate… Lacrimile tale de tristete adanca vor fi de fericire fiindca TU esti ADI MUTU, fenomenul si briliantul. “ Amin. Fie numele Tău binecuvântat.

2. Politică. Nu-mi place de dl Blaga, nu-mi place de dl Oprescu. Cred că am mai zis asta. Or mai fi zis-o şi alţii, dar ei măcar ştiu care le displace mai mult. Eu nu ştiu. Nu-mi place de dl Oprescu pentru că vorbeşte cu gura într-o parte, pentru că se îmbracă în culorile Rapidului şi pentru că vrea să dea bilete gratuite pensionarilor la teatru şi la film. De dl Blaga am mai spus de ce nu-mi place- în special pentru că nu-i încape capul în afiş. (Ce pot spune, sunt un om cu o înţelegere profundă a scenei politice.) Cel mai mult nu-mi place că toţi candidaţii sunt ocupaţi să spună cât de prost şi hoţ e ălalalt, de parcă asta n-am şti şi noi fără să se arate ei cu degetul între ei ca nişte copii tăntălăi la ora de dirigenţie. Deci, probabil, nu mă duc nici la votarea asta. Până luni, totuşi, mai am încă un teanc superb de materiale electorale la fel de (sau şi mai) superbe. Într-un flyer al dlui Bodu, am găsit următoarea replică a susţinătorului său Silviu Prigoană: “Credeţi-mă, mă pricep la gunoaie! Ca expert în salubrizare, îl susţin pe Sebastian Bodu!” Dacă eram eu Sebastian Bodu, m-aş fi simţit jignit.

Bonus: Religie. O reflecţie despre sărut a părintelui Savatie Bastovoi:„ O fata sarutata nu mai poate fi numita fecioara, pentru ca ea a depasit bariera psihologica a fecioriei, care este mai grea decat cea fizica, vointa ei a fost infranta. Eu as asemana-o cu un ou din care s-a supt, pe o gaura facuta cu acul, tot continutul. Aceasta dispozitie i se inoculeaza fetei odata cu primul sarut si nimeni niciodata nu-i mai poate reintoarce fecioria, decat poate doar moartea.” Am descoperit această cugetare de duh de demult, dar n-am scris-o aici, şi e de departe cea mai măreaţă mostră de gândire ortodoxă pe care am citit-o vreodată.

1. Nu mai am nici un chef de nimic. Nici să citesc o carte, nici să desenez un elefant, nici să iau la mişto nişte idei ortodoxe, ceva. Mi-e lene şi să mănânc de la o vreme. Toată lumea mă plictiseşte, e prea normală şi neinteresantă. Fejeseceul mă plictiseşte prin stupiditate şi prin faptul că-mi provoacă prea des întrebarea „la ce bun?”. Cel mai rău mă plictiseşte faptul că nu pot să opresc timpul şi să zac pur şi simplu vreo trei zile, fără să trebuiască să mă gândesc la nimic. Mi-a pierit şi insomnia de la o vreme, şi pentru asta sunt prea plictisită. Desenul ataşat e făcut acu vreo săptămână pentru soră-mea geamănă cu un an mai mare, de atunci n-am mai desenat nimic. O săptămână fără să desenez! Oi fi bolnavă.

2. Unii oameni merită să moară. Nu mai ştiu ce fufă blondă zicea asta prin ce film prost, dar sunt din ce în ce mai de acord, pe zi ce trece. Nu că aş putea să-i omor eu. Când eram mică, îmi făceam procese de conştiinţă şi dacă turteam din greşeală o bâzdâganie pe stradă. Dar ar trebui să se întâmple pur şi simplu, de la sine, fiindcă aşa e corect. Atâtea jeguri subumane care n-au nici o scuză să existe trebuie să moară. Nu, nu să moară: să se dizolve, să se evapore. Şi apoi să dispară orice urmă a existenţei lor din documente oficiale, neoficiale, şi mai ales din memoria tuturor oamenilor care i-au cunoscut vreodată.

3. Nu ştiu dacă aş fi mers la vot în caz că eram prin frumosul Bucureşti duminică, dar cum n-am fost, am avut un motiv obiectiv să nu votez. Eu şi 70% din populaţie. Iar puţinii alegători care s-au dus i-au cam reconfirmat în funcţie pe ăia care erau deja, deşi am o vagă impresie că mai mult din lipsă de imaginaţie decât din prea multă mulţumire faţă de prestaţia oamenilor de prin primării. Să fie tot ăla, maică, ferească Dumnezeu de mai rău! Poate că n-ar fi aşa o mare tragedie dacă în România s-ar suspenda pur şi simplu alegerile, că şi-aşa nu folosesc nimănui. Bani aruncaţi pe campanie electorală şi alte aiureli, atât. Da, bun, e un drept, nu o obligaţie. Dar i-ar simţi cineva lipsa? La câţi nostalgici ai lui nenea Ceaşcă avem, cred că nu. Şi ăştia tineri sunt de fapt tot nişte comunişti rataţi în lipsa comunismului. Cunosc cel puţin 10 indivizi care ar putea avea o carieră strălucită de turnători şi pupincurişti.

Aş vrea să văd şi eu cine s-ar revolta dacă n-ar mai avea drept de vot. În ţara asta de moluşte, îndrăznesc să presupun că nici dracu. Cât despre turul doi…mda. Cum se face că au rămas tocmai ăia care mi-erau cei mai antipatici?

Desen urât, dar cu pretenţii de inteligenţă.

(analiză profundă, efectuată de un alegător intelectual şi responsabil)

Fejeseceul e un loc minunat. Din când în când, primeşti câte o temă care te mai pune în legătură cu realitatea. De exemplu, zilele astea colecţionez materiale electorale. Şi dacă tot le colecţionez, le mai şi citesc, căci presupun că ăsta era oricum scopul temei. N-am aflat nimic interesant despre probleme şi soluţii pentru Bucureşti şi alte alea, în schimb am observat că:

1. Majoritatea candidaţilor sunt traşi în poză în unghiuri nepotrivite sau ridicole, cu încadrări nepotrivite sau ridicole şi lipiţi într-o compoziţie proporţionată nepotrivit sau ridicol. De exemplu, unora le iese jumătate de cap din afiş. În felul ăsta nu le văd freza şi, să fie clar, dacă nu-mi place freza eu nu-l votez. La alţii, prim-planul este atât de prim-plan că li se vede fiecare strat de fond de ten cuibărit în riduri. Alţii, după ce că sunt asimetrici (a se citi strâmbi) de la natură, par şi mai cu defect. OK, ar fi mai simplu să constat: candidaţii sunt urâţi. Că sunt. Dar aşa sunt şi ăia din alte ţări. Diferenţa e că ăia plătesc nişte oameni care sunt în stare să-i facă să arate decent. Pe urmă, nu înţeleg de ce toţi arată cu degetul. Nu i-au învăţat mamele lor că nu e frumos? Eu zic că e mai bine să faci zece mii de afişe de bună calitate, decât o sută de mii care să sperie copiii (dar na, eu nu mă ocup de campania nimănui). Vorbesc serios, am văzut prin Crângaşi afişele unui nene atât de urât, că m-a traumatizat. Şi am cerut şi eu unul de la cortul de campanie, ca să-l lipesc pe uşa de la intrare şi să alung hoţii.

2. Oamenii de la PD-L au bani. Dar bani, nenică, nu jucărie. Dacă n-am văzut la corturi de campanie de-ale lor şi primit pliante de la ei, de mi s-a acrit. Şi cutia poştală mi-au bombardat-o. Numai portocaliu şi pe Vasile Blaga am în faţa ochilor (ceea ce îşi poate da seama oricine că nu e un lucru plăcut retinei). De unde domle atâţia bani? Dar dacă stăm să ne gândim bine, dl Blaga ar fi cum ar veni succesorul dlui Videanu care s-a descurcat aşa bine de nici nu mai candidează, nu? Care la rândul lui era succesorul lui Băsescu….Brr!

3. Un număr fascinant de fluturaşi electorali de la partide diverse poartă cu mândrie pe spate…programul Campionatului European de fotbal 2008. Păi cine e microbist ştie programul de la Euro din alte surse, n-are nevoie de un carton cu moaca lui Codrin Ştefănescu pe verso; cine nu e n-are nevoie de programul de la Euro. Oare candidaţii vor să arate că susţin cu mândrie echipa României, calificată în sfârşit la un turneu final după lupte seculare? Nu e o idee bună totuşi pentru nici un primare-wannabe să-şi dorească succesul pe care-l va avea echipa tricoloră în grupă cu Olanda, Franţa şi Italia.

4. Candidaţii n-au habar pentru ce candidează. Altfel nu-mi dau seama de ce se aruncă la promisiuni precum: voi eradica politicenii corupţi-voi face dreptate-voi aduce salvarea/moralitatea etc etc etc. Păi parcă era vorba de drumuri, pomi, autobuze şi alte mărunţişuri. Nu e de mirare că electoratul e confuz. Am întrebat-o deunăzi pe o mamae supraponderală şi nu foarte inteligentă pe cine vrea de primar. Răspuns: pe ăla care creşte pensiile, maică…

Norocul Capitalei că nu toţi alegătorii sunt aşa superficiali ca mine. Altminteri s-ar duce oraşul de râpă! Eu una abia aştept să duc la şcoală toată maculatura asta şi să nu-mi mai bat capul cu probleme de oameni mari.