bat câmpii

Urmează limbaj naşpa şi frustrare extremă şi ofensatoare, mimozele şi intelectualii obosiţi să citească altceva, de exemplu revista Avantaje.
După aproximativ o lună în care m-am bucurat de o dispoziţie neobişnuit de bună, iată că mă întorc brusc la starea mea naturală, unde starea naturală e una de iritare maximă (aia depresivă era o anomalie la fel de mare ca şi buna dispoziţie- eu sunt mai mult maniacă decât depresivă). Şi mi-am dat seama că n-am mai făcut de mult o listă cu ce mă enervează. (mai mult…)

Primită la metrou, de la un băiat care împărţea flyere într-un fel care nu îl deosebea cu nimic de ceilalţi oameni care împart flyere la metrou. N-aş fi ghicit doar uitându-mă la el ce dramă ascunde. Am făcut ceva mai mult decât să dau la altă fată care vrea, nu?

Decor: Piaţa Unirii, lângă gura de metrou. Personaje: Nadia, care se îndreaptă spre casă, un Caritabil care stă pe loc.

Caritabilul: Bună ziua, sunt Andrei.
Nadia: Bună ziua, sunt Nadia.
Caritabilul: Ai trei lei să donezi pentru un copil fără adăpost? (mai mult…)

Făcut de subsemnata în 2 ore şi jumătate cu ToonBoom Studio, pe fondul unei plictiseli cumplite şi inspirat de horror-ul cu siameze de care povesteam în articolul despre Festasia.  Cine suferă ca şi mine de plictiseală cruntă îşi poate aminti şi de celalalte animaţii sub-un-minut create de mine, care se află cu toatele aici: http://vimeo.com/user1155840/videos. După epistola mea semi-literară către Dracu s-a găsit un nene care să mă întrebe dacă nu-s cumva satanistă; aştept cu interes noi intrebări inteligente, de exemplu dacă sunt atât de ignorantă încât nu ştiu că nu există elefanţi albaştri şi nici roz sau dacă viziunea mea distorsionată este o consecinţă a consumului de substanţe halucinogene. (mai mult…)

A fost odată o tânără care arăta ca un copil de la Auschwitz, dar gândea ca o băbuţă, minus mersul la biserică duminica. Ea era fată de treabă, dar avea un mare defect: nu-i plăcea să meargă în club. Îi plăcea, ca şi altor oameni normali, să bea o bere din când în când, să asculte muzică, să meargă la film, la teatru şi în excursii, dar nu voia nici în ruptul capului să-i placă în club. Când, într-un moment de exasperare, alţi tineri care, spre deosebire de ea, chiar erau tineri cu adevărat au apucat-o de ciuf şi au scuturat-o, întrebând disperaţi: „cum să nu-ţi placă în club??”, ea a formulat următoarea argumentare în 7 puncte: (mai mult…)

O după-amiază liniştită de sâmbătă. Nadia se află într-una din sălile cinematografului din Plaza Mall, mai precis, în sala numărul trei, unde vizionează filmul „Valkyrie”. În film e vorba despre un complot împotriva lui Hitler. Intrigantul-şef: colonelul von Stauffenberg, posesor a doar 3 degete şi un ochi, jucat cool şi înţepat, cu prestanţă de star, de Tomiţă Cruise. Filmul e făinuţ, colorat, hollywood-ian, cu ceva umor involuntar pe alocuri…chiar mai mult decât „pe alocuri”, după părerea tovarăşului de vizionare, un băiat care râde des. Prea des pentru gustul Nadiei.
„Hmm”, se gândeşte Nadia. „Iritant. Ce bine ar fi să se întâmple ceva şi să plec mai repede! Dar ce scuză să bag?”

În film, nebunul de Tomiţă-cel-fără-un-ochi tocmai a pus o bombă sub masa lui Hitler. Bomba a explodat. Suspans! Tomiţă stă ca pe ace. Ce s-a întâmplat? A murit Hitler, n-a murit? Se declanşează alertă naţională sau nu?…Când, deodată… (mai mult…)