bat câmpii

Cândva prin anul I de facultate, când Nadia avea venerabila vârstă de 19 ani, avea de făcut un proiect cu neşte colegi, printre care X şi Y. Nadia s-a nimerit, nu ştie cum, în brainstormingul lui X şi Y, adică mai precis s-a nimerit să stea lângă Y în timp ce X se plimba de colo colo ca un profesor şi deşerta conţinutul furtunii din creierul lui.
X: Şi ar trebui să facem următoarele chestii, notează, mă: (nu pot introduce aici nici măcar rădăcină pătrată din discursul lui X, unul extrem de serios, care se ocupa atât de conţinutul proiectului cât şi de designul lui. Oare ar fi trebuit oare să aibă bulinuţe, pătrăţele sau şi bulinuţe şi pătrăţele?) ….
Y, cu un laptop pe genunchi, se face că ar cugeta profund la cele auzite, ca să extragă exact sinteza, şi tastează următoarele: “Hai Rapid! Muie Steaua. X e un muist.”
X: Ai scris, mă?
Y, rânjind ca Beavis şi Butthead la un loc: Da, da. (îmi arată ce a scris şi-mi face un semn complice).
X: Eşti de acord cu ce zic sau bat câmpii?
Y: Foarte de acord. (rânjeşte spre mine iar).
În acest moment, eu n-am fost cât de amuzată se aştepta Y, ba chiar m-am pleoştit brusc. Nu din solidaritate cu X, dă-l în mă-sa, nu-mi păsa de el. Ci pentru că habar nu aveam ce înseamnă “muie” şi, respectiv, “muist”. Îmi dădeam seama că nu e de bine nici pentru Steaua, nici pentru X, dar n-aveam nici cea mai vagă idee în ce constă de fapt insulta. Şi nici nu se cădea să întreb. Adică, nu e ca şi cum ai întreba ce înseamnă, de pildă, accelerator de particule. Bă Nadio, mi-am zis, ai îmbătrânit degeaba. Eşti o extraterestră.

Nadia simte foarte des că e o extraterestră. Când îi spun băieţii să poarte pantofi mai mici şi mai delicaţi, că altfel n-o s-o ia nimeni de nevastă, de exemplu. S-a simţit foarte extraterestră când o tanti căreia i-a şters un comentariu din greşeală a zis: “Ştiam că mă urăşti! Dintotdeauna mă aşteptam să faci aşa ceva la un moment dat!” Din cauza asta, Nadia n-a mai avut chef să scrie nimic. O întristează la extrem să fie acuzată de lucruri pe care nici nu le-a gândit, cum ar fi că îşi cumpără pantofi cu trei numere mai mari decât ar trebui ca să obţină intenţionat un luc de raţă, când ea ştie prea bine că poartă 39-spre-40 la picior. Si nu înţelege de ce nu crede nimeni în inocenţa ei de pe altă planetă.

Dragă pinguinule (cu ăla prost vorbesc),

eşti foarte antipatic. Nimănui nu-i place de tine, cu atât mai puţin mie. Cât despre celălalt pinguin, nu faci decât să îi hrăneşti fericirea personală cu melancolia ta. Eşti doar încă una din poveştile lui de succes, pe care s-o spună altor pinguini cu aceeaşi mândrie şi satisfacţie cu care ţi-a povestit şi ţie succesele lui anterioare în materie de împrăştiat melancolie. Şi asta doar dacă nu are altceva mai simpatic de povestit, căci altminteri nu eşti prea interesant.
Deci te rog, dacă nu poţi să te comporţi ca toţi oamenii, pardon, pinguinii civilizaţi, fă rost de maşinăria din filmul ăsta şi rezolvă. Sigur, acolo Jim Carrey s-a răzgândit la un moment dat, cică nu voia să-şi piardă şi amintirile mişto. Dar cu tine nu e problemă,  că doar n-ai aşa ceva.

Cu dispreţ,

Creatoarea ta, prea bătrână şi acrită ca să mai deseneze pinguini. (mai mult…)

Mi-o aplic singură în momente de melancolie blegoasă. Aleg un film dubios cu scor bun pe IMDB sau Rotten Tomatoes, mesaj mişcător şi poveste lipsită de orice fel de speranţă şi rază de lumină, pe care îl vizionez la ore gen 3 am. E musai ca porcăriile traumatizante pe care le aleg să aibă mesaj mişcător, altfel n-are rost. Un film asiatic în care oamenii se sinucid sau se omoară între ei pe capete fără mesaj emoţionant plin de militantism social n-are efect, nu ştiu de ce. Am privit  în asemenea momente de dezgust faţă de existenţă capodopere precum: (mai mult…)

În deschidere: more  Adobe Illustrator stuff. Pentru Illustration Friday, tema: Hierarchy. Deja detest Illustrator. Desenatul ăsta vectorial în general mi se pare oribil şi fără suflet.

-ultima însemnare despre Fejesece…-
…asta în cazul în care scap cu bine de părţile dezgustătoare care urmează (sesiune şi licenţă) şi despre care nu am nici un entuziasm să vorbesc. (mai mult…)

Later edit: am hotărât să las la vedere, totuşi, şi acest articol extrem de supărat, fiin’că nu-i corect să mă dezic de ce-am zis a doua zi după ce-am zis-o. Şi, de fapt, nici nu mă dezic, doar că mi-au mai trecut dracii.  Oricum, trebuia să închid comentariile. Comentariile zen sunt şi mai provocatoare de draci. Am zis că mi-am făcut blog special pentru frustrări, nu?

-al doilea scurt eseu despre ură-

Nu, de fapt, apel către oamenii normali, pentru că eu sunt iremediabil anormală, ciudată şi nebună. Şi în calitatea mea de nebună anormală, îi detest pe oamenii normali care îmi critică anormalităţile. Îi detest şi le dedic un călduros „muriţi!”
Pentru mine, anormală până-n măduva oaselor, prietenia înseamnă un club exclusivist. Înseamnă că ţin la fiecare membru al clubului mai ceva ca la cineva din familie (că după rudele mele nu prea mă omor) că cine şi ce-l supără p-ăla devine şi supărarea mea, că n-are nimeni voie să vorbească de rău un om drag mie în prezenţa mea fără să-şi atragă o ditamai cearta. Pe deasupra, sufăr enorm când unul din ăştia se îndepărtează. Aşadar, vreau să le transmit tuturor normalilor pentru care aceste caracteristici ale mele sunt semne de prostie, pentru care prietenia înseamnă o ieşire la bere când n-au altceva mai bun de făcut şi ţi-e bine şi cel mult o ironie ieftină când eşti lovit, că sunt nişte lepre, nişte gunoaie, nişte jeguri subumane şi că îi dispreţuiesc. În special celor care au făcut parte din clubu’ meu exclusivist şi mi-au reproşat că ţin prea mult la ei, normalilor care au „evoluat”, care „s-au schimbat” şi nu mai au loc pentru afecţiunea mea, le ofer o jumătate dintr-un scuipat de-al meu, că unul întreg nu merită. Uite de-aia, pentru că pot. (mai mult…)

Nu, nu a lui Punch şi Judy, ci Marele final al serialului foarte sentimental cu pinguini!

(Serialul ar fi trebuit să fie mai lung, iar postul de televiziune Nadia tv cumpărase în avans un sezon întreg, dar din motive de criză economică ne vedem nevoiţi să îl suspendăm mai devreme. Ne cerem scuze telespectatorilor. În intervalul orar alocat până acum acestei telenovele, le vom oferi reluări cu Mariciui şi alte surprize interesante. Sperăm că scenariştii nu vor cere daune prea mari în contul episoadelor nedifuzabile scrise deja.) (mai mult…)